Oportunități de carieră pentru studenţi la Career Innovation Week – Technology Day Brașov
Technology Day Brașov va avea loc pe 12 noiembrie, la Hotel Aro Palace. Evenimentul își propune să reunească 100 de studenți pasionaţi de IT şi inginerie care vor participa la o serie de workshop-uri şi sesiuni de interacţiune cu reprezentanţii companiilor. Aceștia vor afla despre ultimele noutăți în materie de tehnologie și inovații în inginerie și vor avea șansa de a afla ce poziții sau programe de internship sunt disponibile în cadrul companiilor.
Evenimentul este dedicat studenților în ultimul an, masteranzilor sau proaspăt absolvenților de studii tehnice, cu rezultate academice bune, motivați să inoveze, cu scopul de a ajuta la evoluția societății.
Cei care vor participa la Technology Day vor avea ocazia să se pună la curent cu noile tehnologii și trend-uri din domeniu, vor putea interacționa cu reprezentanții marilor companii și vor afla despre programele de internship disponibile in companii de top din industria IT și Inginerie.
Participarea la eveniment este gratuită, în baza preînscrierii pe www.hipo.ro.
Pentru mai multe detalii legate de companiile prezente, workshop-uri şi desfășurarea evenimentului, se poate accesa secțiunea Career Innvovation Week Brașov.