Opinii – Asertivitatea

Suntem aici pe un teritoriu aparte al comunicarii si anume al comunicarii in situatie de conflict de opinii, de impunere a propriului punct de vedere. Pe acest teritoriu se releva cel mai bine abilitatile de comunicare ale unei persoane, care constituie cu totul altceva decat a stii sa folosesti corect un anumit limbaj. Iar asertivitatea poate fi considerata una dintre cele mai importante abilitati de comunicare in rezolvarea conflictelor. Aceste situatii implica, pe langa comunicare, care pare a fi in acest context doar un mijloc pentru indeplinirea scopului, abilitatea de a se confrunta cu anxietatea si abilitati de relationare interpersonala. Aici se pare ca este marea problema, pe acest punct trebuind insistat. Comunicarea in conflict este mai mult o problema de personalitate. Mai ales in contextul conflictului, comunicarea ia forma unei conduite care are la baza un anumit mod de gandire (asupra lumii, asupra propriei persoane si asupra relationarii cu ceilalti).

Conflictul creeaza anxietate, iar la aceasta se poate reactiona in trei moduri: prin agresivitate, prin pasivitate (comportament non-asertiv) sau prin asertivitate. Daca primele doua sunt rezultatele unui stil distorsionat de gandire, moduri deficitare de comportament, ultima varianta aduce cu sine cele mai mari sanse de rezolvare a conflictului, dand posibili-tatea de a avea relatii mai bune cu ceilalti.

Comunicarea agresiva inseamna exprimarea punctului de vedere prin incalcarea drepturilor celuilalt, prin lezarea sentimentelor acestuia, adresarea de invective, utilizarea unui ton ridicat, toate acestea si altele de acest gen lovind cealalta persoana si determinand declansarea unor reactii defensive.

Comunicarea non-asertiva inseamna negarea propriilor drepturi. Subiectul nu isi apara interesele si nu isi exprima sentimentele, ceea ce conduce la o comunicare indirecta care creeaza confuzii si frustrare.

Cu mult mai eficienta este comunicarea asertiva care inseamna exprimarea de sine, a propriilor opinii, sentimente, preferinte in mod deschis si onest, respectand atat drepturile proprii, cat si pe cele ale interlocutorului. Aceasta exprimare clara, calma, plina de respect faciliteaza comunicarea bilaterala. Il face pe celalalt sa constientizeze situatia persoanei, inducand o atmosfera pozitiva, constructiva. Astfel, comunicarea asertiva poate duce nu numai la evitarea implicarii intr-un conflict sau la impunerea propriei opinii, dar chiar si la apla-narea unui conflict initial.

Incitata de semnul de exclamare ridicat de articolul sus-mentionat, am realizat un mic sondaj pentru a afla masura in care acest termen este cunoscut de persoane din afara domeniului. Marturisesc ca, desi ma asteptam ca acest termen sa nu fie cunoscut, am ramas surprinsa ca dintr-un esantion de 15 persoane, in majoritate tineri, cu studii superioare, nimeni nu a cunoscut nici pe departe semnificatia termenului. Sa reflecte aceasta necunoastere a terminologiei o lipsa de cunoastere a comportamentului? Se pare ca raspunsul este afirmativ, experienta de toate zilele confirma faptul ca romanii cunosc prea putin un alt mod de abordare a unui conflict decat agresivitatea (cearta) sau pasivitatea (renuntarea la sustinerea propriilor drepturi, idei).

Sa fie oare cunoasterea acestui termen si implicit a comportamentului, apanajul psihologilor, terapeutilor, specialistilor in comunicare si resurse umane?

Cum poate fi extinsa aria de cunoastere a acestui termen/comportament dincolo de cabinetul de psihoterapie sau de sala de training?

Este clar ca acest lucru implica un proces indelungat, sustinut de programe de antrenament asertiv in scoli, institutii, firme, precum si o popularizare prin mass-media.

Care sunt principalele dimensiuni ale comunicarii asertive?

Specialistii in psihoterapie cognitiv-comportamentala sustin necesitatea intr-o prima faza a restructurarii modalitatii de gandire, printr-o combatere a gandurilor negative, disfunctionale care stau la baza lipsei de incredere in sine si in abilitatea de a-si exprima propriile opinii.

Cum trebuie insa procedat de fapt in situatia concreta?

In principal, se recomanda doua tehnici:

Utilizarea unor mesaje adevarate legate de propria persoana (mesaje care incep cu „eu”). Acestea contin o descriere adecvata a comportamentului celorlalti, precum si a efectelor pe care acesta le are asupra persoanei in cauza.

Ascultarea activa. Prin intermediul acestei metode i se comunica interlocutorului faptul ca ceea ce spune el este auzit si inteles. Tehnica implica parafrazari si rezumari ale celor auzite si permite de asemenea corectarea din timp a neintelegerilor din cadrul comunicarii.

Comunicarea asertiva necesita si o serie de elemente non-verbale: contact vizual ferm cu interlocutorul, o pozitie dreapta, dar relaxata a corpului, o mimica adecvata continutului comunicarii.