Oare ar trebui sa incluzi in CV performantele pe care le-ai inregistrat la jocurile video?

Talentul demonstrabil si succesul obtinut la genul de jocuri care combina spiritul competitiv cu abilitatile sociale formeaza, impreuna, o „combinatie de capital uman” care este dezirabila. Si exista o corelatie perceputa intre competenta reala manifestata in jocurile serioase, pe de o parte, si eficienta in afaceri, pe de alta parte.

Dar oare priceperea cuiva la genul de jocuri virtuale denumit prin acronimul MMORPGs, de la “massively multiplayer online role-playing games – jocuri virtuale ce au loc pe Internet si implica jocul de roluri, permitand implicarea simultana a unui numar masiv de jucatori – precum “World of Warcraft” sau “Grand Theft Auto Online”, manifesta o forta de atractie pentru lumea corporatista similara cu atractia manifestata de priceperea la jocul de golf, cel de poker sau cel de bridge? O povestire amuzanta publicata de catre Wall Street Journal sugereaza, cu mare forta, ca nu este asa. De exemplu, un director executiv specializat in recrutarea de candidati pentru firmele de top din IT a remarcat ca, de fapt, “clientii sai nu au cautat niste candidati cu experienta in domeniul jocurilor virtuale”. Atitudinea ambivalenta fata de maiestria capatata la practicarea jocurilor virtuale este practic – daca nu chiar in mod ironic – palpabila. Jocurile din categoria MMORPG, precum si celelalte jocuri similare din mediul virtual, sunt privite mai degraba drept niste rasfaturi adolescentine decat o forma admirabila de recreatie.

Acest mod de a le privi reflecta un anacronism plin de snobism si elitist, izvorat din faptul ca oamenii implicati in recrutare si angajare apartin unor generatii foarte diferite fata de cele de care apartin candidatii. Abilitatile cognitive si sociale impuse de practicarea unui joc virtual complex si cu numerosi jucatori pot sa fie, din toate punctele de vedere, la fel de subtile, de sofisticate si de provocatoare pentru depasirea limitelor pe cat sunt cele implicate de un joc de „stud poker” sau de bridge. Si, intr-adevar, eu cunosc echipe de oameni ce lucreaza in Silicon Valley si echipe ce lucreaza pentru fonduri de hedging (recunosc, formate din oameni mai tineri ca mine), care intaresc relatiile de prietenie si isi ridica reciproc moralul prin intermediul rundelor jocului virtual „Minecraft” pe care le joaca impreuna.

S-ar putea ca eu sa nu inteleg complet detaliile privitoare la ceea ce fac ei efectiv in aceste jocuri, dar nu exista nici un dubiu asupra faptului ca acele interactiuni manifestate in timpul jocului construiesc atat niste relatii, cat si niste structuri de protectie. Este foarte probabil ca oamenii din acele echipe – si organizatiile in care sunt angajati membrii lor – sa-i considere drept bineveniti pe colegii si candidatii care au o pasiune autentica pentru jocurile video si sunt cu adevarat talentati la asemenea jocuri. Credeti-ma, acei oameni nu vor juca golf pe faimosul teren de golf Torrey Pines – detinut de municipalitatea orasului San Diego si cunoscut de majoritatea pasionatilor de golf din intreaga lume. (Ei joaca totusi poker – si online, si fizic, asezati in jurul mesei. Iar sumele pe care le pun ei in joc sunt impresionante).

Oare se poate intampla ca un project manager de 38 de ani sa fie ridiculizat fiindca-si listeaza in profilul de pe LinkedIn scorurile care-i demonstreaza inaltele performante pe care le-a inregistrat la faimoasa serie de jocuri video Halo (in care niste super-soldati lupta intr-un razboi interstelar pe care omenirea il poarta contra unei aliante teocratice de extraterestri) ? E foarte posibil sa fie ridiculizat pentru asa ceva. Dar este ceva de spus in favoarea oamenilor care sunt capabili sa reuseasca in medii foarte competitive si stiu, in mod clar, cum sa navigheze prin lumi virtuale ostile. Adevarul simplu si de netagaduit este ca in mediile virtuale se desfasoara, intr-o masura din ce in ce mai mare, lucrul cu informatiile si colaborarea dintre membrii unei echipe. Oare competenta „concurentiala” din jocurile virtuale “Minecraft” sau “World of Warcraft” il poate face pe jucatorul respectiv sa fie un manager mai bun sau sa fie mai capabil de a-i motiva pe ceilalti? Nu mai mult decat faptul ca joaca bine bridge sau ca joaca golf „cu un handicap de 5” – deci are niste abilitati foarte bune la jocul de golf. Dar nevoia de a fi sensibil la interactiunile sociale si cea de a invata rapid sunt acolo. Cerinta de a atinge un anumit nivel de auto-disciplina si de adaptabilitate este acolo.

Exact la fel precum cartea despre secretele succesului in baseball “Moneyball: The Art of Winning an Unfair Game” – considerata cea mai influenta carte despre baseball, dar si una dintre cele mai bune carti scrise vreodata despre afaceri – a transformat sporturile profesioniste din intreaga lume, abilitatea cuiva de a avea performante bune in ligile sportive din lumea virtuala in care navigheaza cu imaginatia sa semnalizeaza faptul ca acea persoana stapaneste, la un nivel decent, probabilitatile, riscurile si oportunitatile dintr-un mediu care este transparent in mod competitiv si este competitiv intr-un mod transparent. Aceasta este o competenta ce merita discutata, chiar daca nu este „la obiect”, in mod direct, din punctul de vedere al beneficiilor pe care le-ar putea avea pentru afacerea desfasurata de catre o companie.

Din punctul meu de vedere, inertia cauzata de ignoranta si elitism este motivul pentru care recrutorii si profesionistii din departamentele de resurse umane sunt reticenti sau chiar refuza sa recunoasca meritele care li se cuvin, din punctul de vedere al dezvoltarii capitalului uman, jocurilor de tip MMORPG si altor jocuri video similare practicate in retelele de pe Internet. Golf, da; „Minecraft”, nu. Poker, s-ar putea; „World of Warcraft”, cred ca glumesti, nu? Dar, pe masura ce companiile recupereaza decalajul care le mentine „in urma” si isi dau seama ca o noua generatie de jocuri video ii face pe cei care practica aceste jocuri sa fie mai destepti, mai atenti si mai eficienti in interactiunile lor cu ceilalti din echipa lor, va merita sa urmarim si cum se schimba continutul profilurilor de pe LinkedIn.

Michael Schrage indeplineste functia de Research Fellow la Sloan School Center for Digital Business din Massachusetts Institute of Technology si este autorul cartilor „Serious Play, Who Do You Want Your Customers to Become?” si „The Innovator's Hypothesis” – carte in curs de aparitie.