Oana Pelea, Irina Iordăchescu și Alexandru Ciucu mentori pentru Tinere Talente
Programul de mentorat oferă tinerilor bursieri oportunități de cunoaștere, de dezvoltare profesională, de a stabili relații cu oameni de cultură, de a realiza obiectivele artistice pe care și le-au stabilit la începutul anului. Dezvoltarea la nivel personal prin cresterea încrederii în forțele proprii, interacțiuni cu persoane din medii diverse, stimularea lucrului în echipa, sunt câteva din beneficiile și efectele pe termen lung pe care întâlnirile de mentorat le au asupra bursierilor. Programul Tinere Talente dezvoltat de Fundația Principesa Margareta a României oferă anual burse de studiu, mentorat și promovare pentru tinerii artiști plastici și muzicieni aflați la început de cariera și în imposibilitatea de a se dezvolta pe viitor din motive financiare.
Oana Pellea le-a transmis bursierilor „Tinere Talente” „să nu îngăduie ca partea mai puțin frumoasă a lumii să stingă focul lor extraordinar. Să nu uite ca au primit un dar – talentul – iar acest dar trebuie onorat, protejat și dăruit altora.”