O scrisoare mai altfel de Valentine’s Day

A fost o perioadă extrem de dificilă în viața mea pentru că încheiasem prematur cariera de sportivă. Încă din primii ani de viață m-am atașat de sport și nu voiam nici măcar să-mi imaginez că este posibil ca într-o zi să mă despart de această direcţie. Și iată-mă ajunsă la 19 ani fără sensul vieții mele și constatând că habar nu am să mai fac ceva… în afară sport. Nu știu cât cunoașteți, cu adevărat, ce înseamnă viața unui sportiv, care dincolo de munca enormă pe care trebuie să o depună, rar are înțelepciunea de a investi gândurile/acţiunile și în altceva. Practic, prezențele la facultate erau (nu vorbesc în numele tuturor sportivilor) o chestie doar de bifat. Așa că, tot ce conta atunci pentru mine erau antrenamentele, iar timpul liber mi-l petreceam cu cei din echipă și vorbeam… despre ce credeți? Despre ceea ce făceam. Absolut tot universul meu era clar legat de această arie.

Și uite așa am renunțat să mai citesc sau să mai fac chestii care nu aveau legătură cu domeniul meu de activitate. Orice altceva era neimportant! Deci, când spun că nu mai știam să fac altceva, nu exagerez cu nimic.

Când a intervenit ruptura cu viața sportivă, eram în anul I de facultate, la Filosofie și Jurnalism și asta pentru că mama mea a ținut foarte mult să termin și eu studii superioare. De ce această specializare? Pentru că atunci când eram mică și mă întreba lumea ce vreau să fac (aveam 4-5 ani), le spuneam că vreau să devin Hagi sau să fiu măcar fata care stă cu el de vorbă. Trecând anii, am „tradus” aceste vorbe în destinul de a ajunge sportivă, iar apoi… ca o a doua mea șansă, un job în jurnalism.
Revenind la momentul în care îmi căutam o nouă direcție, am fost acceptată la ziarul „Evenimentul Zilei”, inițial, în practică. Cred că cel mai ușor moment a fost interviul. Apoi, a urmat… coșmarul.

Îmi plăceau atmosfera din redacţia care îmi părea imensă şi statutul important pe care aveam senzaţia în vremurile în care eram o copilă că ți-l oferă această meserie. Dar era greu să și devin cu adevărat un ziarist, pentru că în primul rând ar fi trebuit să rezist o perioadă lungă de timp fără bani, să învăț să scriu articole, dar mai ales să învăț să scriu… românește. Uitasem multe dintre regulile banale ale limbii române. Și aici, în „poveste”, intervine omul căruia eu îi datorez inclusiv ziua de astăzi, când îmi permit să scriu acest text.

Soțul meu, dar pe atunci doar prieten-iubit, s-a sacrificat acceptând joburi mult sub statutul său pentru a face rost de bani, atât de necesari supraviețuirii în Capitală. Dar m-a și ajutat corectându-mă de fiecare dată când făceam un dezacord sau citindu-mi textele înainte de a le preda editorului (de frica de nu a avea greșeli în el și asta să-mi aducă șanse mult mai mici la a obține un loc de muncă). Ba mai mult, îmi spunea dacă vreo parte a articolului sună greşit, sau „pe alături”.

Și, poate nu realizaţi ce înseamnă acest efort… A inclus şi suportarea plânseteleor cu sughițuri de când veneam de la serviciu până târziu în noapte, pentru că e foarte greu după excelezi într-un domeniu, să ajungi să activezi în altul în care nu știi să faci aproape nimic bine.

Puneţi la socoteală şi ceea ce este vital pentru oricine: partea de încurajare! De fiecare dată când voiam să renunț și să mă apuc de „plantat cartofi”, era ferm convins că voi trece de hop şi voi vedea „curcubeul”.

Așadar, mulțumesc Laurențiu Stoica pentru… tine. Pentru eforturile pe care le-ai făcut pentru şi alături de mine. Și chiar dacă nu am spus-o niciodată până acum în aproape cei zece ani de când suntem împreună, mă bucur că pot recunoaște că sunt astăzi aici, la CARIERE, într-un colectiv atât de frumos, cu o carieră de jurnalist la care râvnesc atât de mulți.

Ai reuşit, ca un mentor, aş putea spune, să share cu mine cunoștințele şi tot ce înseamnă conceptele de seriozitate, inteligență, răbdare, profesionalism. Pentru că scriu cu „suflet” de CARIERE, ești omul pe care orice șef și l-ar dori într-o companie, care face lucrurile în mod perfecţionist, de la A la Z, indiferent de domeniul în care ar activa. Pentru că locul întâi sigur a fost inventat pentru tine. Şi… Happy Valentine’s Day!

P.S. Sunt sigură că şi voi aveţi astfel de persoane în viaţa voastră. Soţ, prieten, frate, şef….
Ce-ar fi să ne împărtăşiţi experienţa voastră? Cinci vouchere la Casa JAD aşteaptă să fie distribuite celor mai frumoase poveşti !