O formulă care ar putea rezolva până şi cele mai grele probleme ale societăţii moderne

În timp ce trei sectoare de bază ale societăţii americane – guvernul, companiile şi organizaţiile non-profit, fiecare cu propria sa cultură, cu limbajul său tipic şi cu mentalitatea specifică – încearcă să rezolve cele mai presante probleme pe care le avem, noi parcă ne scufundăm într-o gaură neagră fără fund. Lipsesc soluţiile până şi pentru cele mai simple probleme, iar soluţiile existente – reglementările introduse în activitatea guvernului, competiţia în mediul de afaceri şi activitatea depusă de organizaţiile non-profit pentru a umple golurile rămase – ratează frecvent ţinta urmărită.

Şi atunci cum putem găsi o cale de ieşire din harababura asta?

Hai să începem luând în considerare o problemă încurcată şi „plină de noduri”: traficul din Manhattan. La fel ca în multe oraşe mari, aici traficul pare să se înrăutăţească tot timpul. Automobilele private, taxiurile, autobuzele, furgonetele şi camioanele care asigură distribuţia şi livrarea de mărfuri, şoferii care obstrucţionează traficul fiindcă îşi parchează maşina paralel cu o altă maşină deja parcată sau perpendicular pe ea, maşinile diplomatice, camioanele ce strâng gunoiul, maşinile echipelor de filmare şi pietonii care trec pe roşu sau circulă în mod imprudent – toţi se învălmăşesc şi se luptă pentru un spaţiu limitat în acest oraş dens, în care toată lumea se mişcă în ritm rapid.

Gândiţi-vă numai ce s-ar întâmpla într-o intersecţie în care se intră de pe patru benzi de circulaţie, dacă o maşină de pompieri a primăriei ar da peste o furgonetă privată FedEx, o ambulanţă a unui spital non-profit şi un motociclist fără cască de protecţie. S-ar dezlănţui un dezastru social: probleme cu asigurările de accidente, durere şi suferinţă, trafic suplimentar, litigii în instanţă şi o grămadă de costuri pentru toţi cei implicaţi. Ar fi o harababură a confuziei şi conflictelor.

Primarul Michael Bloomberg a intrat în acest „vârtej” care există acum. Deşi el nu s-ar defini în aceşti termeni, primarul este modelul perfect al „atletului triplu-sector”, ca să folosesc termenul profesorului Joseph Nye de la Harvard University: o rasă rară de lider care, datorită extinderii neobişnuite a experienţei sale, este capabil să construiască poduri şi să dărâme barierele dintre sectorul mediului de afaceri, cel al organizaţiilor non-profit şi sectorul guvernului, pentru a aborda şi rezolva unele dintre cele mai spinoase probleme ale societăţii.

Un prim pas pe care l-a făcut Bloomberg a fost cel prin care i-a pus pe oficialii din primăria oraşului să studieze problema. După ce au analizat Londra, Parisul şi alte oraşe cu o densitate mare a populaţiei, ei au venit cu ideea de a dota oraşul cu biciclete şi de a crea benzi speciale de circulaţie pentru biciclişti şi staţii de parcare pentru biciclete. Citibank a venit cu fondurile pentru biciclete şi staţii de parcare, în schimbul drepturilor de a-şi face publicitate pe ele. În cele din urmă, cetăţenii privaţi de toate vârstele şi „gradele” au decis să facă un efort pentru a învăţa iar să meargă pe bicicletă. În felul acesta s-a născut Citi Bike, ca rezultat al colaborării dintre guvernul oraşului, o companie privată şi publicul larg.

Programul acesta este încă prea „tânăr” ca să se ştie dacă va avea un succes complet. Dacă numărul mare de biciclete aflate în uz poate fi considerat un indicator, atunci lucrurile arată promiţător. Dar s-ar putea ca traficul să trebuiască să se înrăutăţească înainte de a se îmbunătăţi, fiindcă oamenii vor avea nevoie de timp ca să se adapteze. Şoferii şi pietonii deja strigă supăraţi că sunt nevoiţi să cedeze spaţiu pentru benzile de circulaţie dedicate bicicletelor. Mai rău, mulţi oameni care nu au mai mers cu bicicleta de zeci de ani se clatină şi se împleticesc acum circulând cu bicicleta pe străzile New York-ului, reprezentând un pericol pentru ei înşişi şi toţi cei din jurul lor.

Oare există speranţe de reuşită?. Da, bineînţeles, dacă liderii triplu-sector şi cetăţenii vor trece în spatele efortului comun ce trebuie depus pentru a colabora şi a schimba comportamente.

Lucrul acesta ar putea să pară improbabil dar, în realitate, este o idee veche. Asemenea eforturi pentru a realiza o guvernare în colaborare, aşa cum explică John Donahue şi Richard Zeckhauser în cartea lor originală cu acelaşi nume, au rădăcini îndepărtate ce duc până la perioada primului preşedinte al SUA, George Washington, şi a eforturilor sale de a crea rute către vestul ţării colaborând cu întreprinderile private pentru a construi canale. Expediţiile conduse de căpitanul Lewis şi locotenentul Clark, Institutul Smithsonian, Biblioteca Publică din New York şi Muzeul Metropolitan sunt toate, în moduri variate, rezultatul combinării dintre fondurile guvernamentale şi ingeniozitatea şi spiritul întreprinzător al sectorului privat.

Un exemplu mai recent de guvernare colaborativă de succes, surprinsă chiar în perioada desfăsurării, este renaşterea sistemului de parcuri administrat de Primăria New York-ului, proces în care organizaţia non-profit Parks Conservancy şi Departamentul Parcurilor Orăşeneşti din primărie s-au reunit pentru a concepe şi pune în practică un plan de colaborare pe termen lung pentru întreţinerea, supravegherea şi îmbunătăţirea parcurilor oraşului.

De ce nu sunt asemenea colaborări mai evidente în ziua de azi? Multe asemenea eforturi trebuie să aibă loc „în spatele scenei” din motive politice, aşa că rămân invizibile, ratând obţinerea recunoaşterii pe care o merită.

M-am gândit la acest subiect în ultimii 10 ani şi am ajuns la concluzia că o cale mai bună de a descâlci probleme refractare la rezolvări, precum cea a traficului din New York, este cea prin care este permisă o colaborare adevărată la intersecţia a trei sectoare de bază – creând astfel un „intersector” – un spaţiu conceptual în care oameni precum Bloomberg pot lucra împreună cu sectorul guvernamental, cel al mediului de afaceri şi cel non-profit pentru a transforma iar guvernarea colaborativă într-o realitate. Aşa ceva nu va fi uşor şi nu va merge rapid. Dar atunci când oamenii cu bunăvoinţă acceptă şi recunosc o problemă comună şi un scop comun, un asemenea plan de colaborare va putea funcţiona şi va da rezultate.

De exemplu, dacă vizionarii care au planificat Citi Bike şi suficient de mulţi alţi participanţi vor continua să încerce şi vor avea încredere, dându-i astfel acestui program şansa meritată de a reuşi, traficul din Manhattan chiar s-ar putea îmbunătăţi cu timpul, aşa cum s-a întâmplat în alte oraşe din întreaga lume. De fapt, dacă toate acestea se reunesc şi lucrurile funcţionează aşa cum intenţionează toţi cei implicaţi, rezultatul final nu va arăta ca un accident într-o intersecţie în care se intră de pe patru benzi – şi în care intră ipotetic în coliziune maşina de pompieri, furgoneta FedEx, ambulanţa şi motocicleta – ci, mai degrabă, ca un sens giratoriu în care toate elementele se pot integra lin şi în siguranţă, într-un mod ordonat şi într-un flux neîntrerupt. Toată lumea va ajunge unde trebuie să ajungă, evitând dezordinea devastatoare şi creând o stare de lucruri din care au de câştigat nu doar traficul, ci şi societatea în întregul ei.

Tot ceea ce va fi nevoie pentru a realiza aşa ceva este reprezentat de liderii triplu-sector şi cetăţenii obişnuiţi care vor să coopereze, care înţeleg şi adoptă elementele guvernării colaborative şi sunt dispuşi să depună eforturile necesare pentru a-şi croi drum prin intersector, pentru a crea un echilibru între cele trei sectoare tradiţionale şi foarte „insulare”. Dar nu vă faceţi griji: atunci când se va îmbunătăţi traficul din Manhattan, vor mai rămâne în faţa noastră multe alte probleme de rezolvat.

Frank Weil este preşedintele Proiectului InterSector, care promovează leadership-ul triplu-sector şi guvernarea colaborativă. El conduce, de asemenea, firma privată de investiţii Abacus & Associates. La sfârşitul anilor ’70, el a condus Administraţia pentru Comerţ Internaţional din Departamentul de Comerţ al SUA; el a a avut şi funcţia de preşedinte în numeroase organizaţii non-profit.