O companie de training în colaborare cu o bancă oferă o bursă de 3.000 EUR pentru antreprenori
În urma cursului, antreprenorii vor dobândi competențe solide de business și vor știi cum să gestioneze mai bine situații complexe din activitatea de zi cu zi, ceea ce le va permite să își dezvolte mai mult și mai repede afacerea.
Bursa va fi acordată în urma unui concurs. Cei care vor să se înscrie pentru obținerea bursei trebuie să îndeplinească două condiții: să aibă studii superioare și să dețină un startup cu 1-3 ani de la înființare.
Pentru înscriere, trebuie completat un formular online, în perioada 14-28 februarie 2018.
Aplicațiile vor fi analizate de o comisie de examinare compusă din reprezentanți ai Exec-Edu și Libra Internet Bank, în perioada 1-2 martie 2018; Câștigătorul va fi anunțat în data de 3 martie 2018 pe site-urile Exec-Edu și Libra Internet Bank.
Cei interesați pot găsi toate informațiile necesare în Regulamentul concursului.