O altă idee exotică a CEO-ului de la Ryanair
După ce a sărbătorit 30 de ani de la înfiinţarea Ryanair cu rezultate remarcabile, compania fiind lider pe piaţa europeană, Michael O'Leary vrea să îşi extindă influenţa şi asupra comparatoarelor de preţuri online. Obiectivul său este să creeze propriul sistem comparativ şi să afişeze tarifele concurenţilor pe noul site al Ryanair, care va fi lansat în luna octombrie. Potrivit Le Figaro, ideea a fost evocată în timpul conferinţei despre rezultatele semestriale din 27 iulie, în cadrul căreia CEO-ul a spus că "nu există niciun motiv să lase asta unei terţe părţi".
Michael O'Leary ar fi cerut acordul a patru mari companii aeriene europene pentru a compara preţurile. E posibil să fie vorba despre Air France-KLM, Lufthansa, IAG şi easyJet, companii cu care Ryanair s-a asociat pentru a denunţa taxele europene care le perturbă puternic activitatea.
Proiectul este prea puţin realist, având în vedere relaţiile nu tocmai armonioase pe care Ryanair le-a avut în trecut cu concurenţa. "Cred că este o altă idee exotică ca să se vorbească despre Ryanair, un proiect nu foarte realist. Este cu atât mai nebunesc, cu cât consumatorul are nevoie de un panel mare pentru a se hotărî, nu doar de patru mari grupuri. Noi referenţiem 400", a explicat Mario Gavira, director al Liligo, un comparator de preţuri pe internet.
Astăzi, cele patru mari companii aeriene reprezintă doar 39% din traficul total. Iar sistemul prezentat de Michael O'Leary ar limita mult alegerea, pe o piaţă europeană deja foarte fragmentată. Este deci foarte posibil ca CEO-ul irlandez să se fi ambalat din nou degeaba. Ryanair nu a dorit să comenteze situaţia.