Numarul oficial al somerilor, in scadere la finalul lunii februarie
La sfarsitul lunii februarie 2011, rata somajului inregistrat la nivel national a fost de 6,58%, mai mica cu 0,16 puncte procentuale decat cea din luna ianuarie a anului 2011 si mai mica cu 1,75% decat cea din luna februarie a anului 2010.
Din totalul somerilor inregistrati, 285.850 au fost indemnizati si 314.458 someri neindemnizati. Numarul somerilor indemnizati a scazut cu 29.648 de persoane, iar numarul somerilor neindemnizati a crescut cu 14.980 de persoane fata de luna precedenta. Ponderea somerilor neindemnizati in numarul total al somerilor (52,38%) creste fata de luna precedenta cu 3,68%.
Numarul de someri a crescut in sase judete: Dolj, Bacau, Teleorman, Buzau, Gorj si Arges. Scaderea numarului de someri se inregistreaza in 35 de judete si in municipiul Bucuresti, cele mai importante scaderi inregistrandu-se in judetele Prahova, Timis, Vaslui, Ialomita, Hunedoara, Mures si Neamt.
Judetele cu cea mai mare pondere a somerilor neindemnizati in numarul total al somerilor sunt: Vaslui (68,96%), Vrancea (68,68%), Teleorman (68,59%), Dolj (66,16%), si Iasi (65,91%).
Cele mai ridicate niveluri ale ratei somajului au fost atinse in judetele Vaslui (11,66%) Teleorman (11,24%), Mehedinti (10,33%), Dolj (10,23%), Buzau (9,86%), Alba (9,78%), Covasna (9,60%), Gorj (9,59%) si Galati (9,42%).
Nivelul minim al ratei somajului in luna februarie, de 2,21%, se inregistreaza in Municipiul Bucuresti.