Numărul companiilor care acordă tichete de vacanță sau tichete cadou de Sărbători a crescut în 2013
„O parte din companiile care au bugete rămase neutilizate la final de an aleg să-și recompenseze angajații sau partenerii de business oferindu-le posibilitatea de a-și alege singuri cadourile preferate, în cazul tichetelor de cadou, sau de a merge într-o vacanță în România. Observăm că această tendință este în creștere în acest an, întrucât cu 8% mai multe companii au optat până acum pentru recompensarea angajaților cu tichete în perioada Sărbătorilor de iarnă, comparativ cu aceeași perioadă din 2012”, declară Jean Istasse (foto), CEO Sodexo România.
Facilitățile fiscale existente pentru cele două categorii de beneficii extrasalariale ajută companiile să își reducă cheltuielile cu 35%, iar în cazul beneficiarilor puterea de cumpărare crește cu 54%, decât dacă ar primi echivalentul valoric al acestora în bani. Pentru sumele acordate în limita plafonului stabilit prin lege sub forma tichetelor de vacanţă sau cadou, angajatorii sunt scutiţi de la plata taxelor salariale (C.A.S., contribuții, concedii și indemnizații, contribuția la Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale, fondul de sănătate, fondul de somaj, fondul de asigurare accidente), iar angajatul plăteşte numai impozitul pe venit de 16%.
Valea Prahovei, stațiunile balneo și nordul Moldovei, destinații de top în sezonul de iarnă
Aproximativ 34% dintre beneficiarii tichetelor de vacanță au mers în stațiuni, pe locul secund se situează turismul urban (27%), iar pe a treia poziție Valea Prahovei și Brașov (21%). Urmează stațiunile de pe Litoral (13%) și mănăstirile (4%). „În sezonul de iarnă, destinațiile preferate de turiștii români care beneficiază de tichete de vacanță sunt Valea Prahovei, stațiunile balneoclimaterice și, o tendință interesantă înregistrată în ultimii doi ani, Nordul Moldovei (Suceava, Neamț) și Maramureșul”, adaugă Jean Istasse.
Pe parcursul lui 2013, aproximativ 60% dintre companiile care au acordat tichete de vacanță sau tichete cadou angajaţilor lor au peste 1.000 de angajați. Cea mai mare cerere a venit din industria chimică și metalurgică (82%), auto (5,6%) și alte servicii (3,3%). Tichetele de vacanţă beneficiază în prezent de cea mai importantă facilitate fiscală din categoria beneficiilor extrasalariale, de 4.800 de lei/an/angajat.
70% din coșurile cadou sunt vândute în perioada Crăciunului
Și tichetele cadou Cadou Pass se află în topul preferințelor pentru această perioadă a anului. Companiile care oferă tichete Cadou Pass beneficiază de deductibilitatea contravalorii în limita plafonului de 2% din valoarea cheltuielilor cu salariile personalului. „Tichetele cadou oferă angajaților nu doar un beneficiu extrasalarial, ci și libertatea de a alege exact cadoul care li se potrivește dintr-o rețea de 60.000 de locații. Prin tichetele cadou pot primi, de fapt, de la îmbrăcăminte, cosmetice, papetarie sau articole pentru copii, până la telefoane mobile, mobilier sau combustibili. Pentru 2014, estimăm o creștere de 5% pe acest segment”, mai spune Jean Istasse.
În perioada Sărbătorilor de iarnă, coșurile Cadou Pak reprezintă o alternativă elegantă pentru companii de a ura Sărbători Fericite partenerilor de afaceri. Și în cazul acestora, companiile beneficiază de 100% deductibilitate și neimpozitare în condițiile stabilite prin Codul Fiscal. „Aproximativ 70% din vânzările de coșuri Cadou PAK au loc în perioada Crăciunului”, precizează CEO Sodexo România.
Valoarea medie a coșurilor cadou oferite în acest an de firmele din România a fost de 300 de lei/partener.