Noua modă printre angajați: dezbrăcati la birou. Cum a luat naștere fenomenul
O greșeală de exprimare a președintelui belarus Alexandr Lukashenko a determinat zeci de oameni să meargă și să își facă poze dezbrăcați la locul de muncă. Aceștia au profitat de ocazie pentru a râde puțin de liderul lor, care conduce țara de 22 de ani.
"Inovațiile, tehnologiile IT, privatizările-totul este clar. Le-am cucerit pe toate. Dar, în cele din urmă, e foarte simplu: trebuie să ne dezbrăcăm și să muncim", a spus acesta, într-o conferință de presă la Minsk, săptămâna trecută.
Lukashenko a vrut cel mai probabil să spună "dezvoltăm", dar cele două verbe seamănă foarte mult în limbă rusă.
Sub #getnakedandgotowork (#раздеватьсяиработать), oamenii au început să posteze poze cu ei dezbrăcați la locul de muncă, cele mai multe însoțite de comentariul: "Dacă liderul nostru spune că trebuie…"