Nou în lumea business-ului? Iată ce trebuie să eviți să faci
Pentru orice nou antreprenor, a incepe un business este sinonim cu a intra într-o competiție acerbă. Majoritatea învață pe parcurs cum stau lucrurile, din propriile decizii greșite. Și, dacă tot vine vorba de ele, iată câteva lucruri pe care le-ați putea evita:
Orgoliul se lasă la ușă
Succesul într-un business nu este nimic altceva decât o serie decizională pozitivă. A lua însă decizii bune, nu este atât de ușor pe cât sună, dar nu are legătură cu experiența celor implicați, ci cu mândria, orgoliul lor. Prin urmare, dacă vrei să fii un antreprenor de succes trebuie să ai o mentalitate deschisă, să știi să alegi cele mai bune sfaturi venite de la terțe persoane.
Nu lua decizii când eşti sub presiunea emoţiilor
Să nu iei niciodată o decizie importantă de afaceri atunci când eşti copleşit de emoţii. Îndepărtează-te, ia-ţi puţin timp liber şi gândeşte-te la ce ai nevoie pentru a realiza ce ţi-ai propus. Apoi, dă-ţi seama ce paşi trebuie să faci.
Nu îi trata pe toți la fel!
A învăța să lucrezi cu oameni este o abilitate care necesită timp și adaptabilitate. Nu te naști cu asta. Una dintre preconcepțiile despre management este că liderii au un anume stil în ceea ce privește asta.
Învață, înțelege că angajații tăi sunt cei mai importanți. Rolul tău important, ca lider, este să îi motivezi și să îi înțelegi la nivel personal, pe fiecare în parte. Reușind asta, categoric aceștia vor avea performanța pe care ți-o dorești. Construiește o zonă corporatistă de confort. Angajații trebuie încurajați să gândească deschis și liber ca să lucreze mai bine și să poată lua decizii importante pe cont propriu.
Procesul de recrutare nu trebuie să fie scurt și ușor!
Marile companii își permit luxul de a investi în procesul de angajare. Ei supun candidații la o mulțime de interviuri. De ce fac asta? Au înțeles că a angaja o persoană greșită reprezintă un cost mai mare, atât din punct de vedere al timpului cât și al banilor. Alte companii supun candidații la un scurt interviu.
Cum este mai bine să procedezi?
Chiar dacă ești mic, încearcă să copiezi tiparul marilor corporații. La început de drum, fiecare angajat poate avea impact asupra business-ului tău. Un impact mult mai mare decât ți-ai putea inchipui. Cum înțeleg aceștia business-ul tău? Se potrivesc, ca mentalitate, celorlalți din echipă? Nu te grăbi, acordă timp acestui process și vei avea o echipă dinamică și puternică. Când ai de ales între personalitate și experiență, alege experiența. Un skill poate fi învățat. Când citești un CV, concentrează-te pe personalitatea individului, nu pe experiența sa.
Planifică, planifică… planifică
Multe dintre afaceri se nasc din expertiza celor implicați într-un domeniu specific. Este un avantaj, dar, a schimba rolul și a trece de la practicant la producător este greu. După cum spunea și Benjamin Franklin: „Dacă eșuezi să planifici, ai plănuit să eșuezi”.
Admite-ți slăbiciunile
Oricine, indiferent cât de bun sau de talentat este, are puncte forte dar… și slăbiciuni. Una dintre cele mai mari și mai des întâlnite greșeli pe care un CEO le poate face este să își ignore punctele slabe. Știm că vrei să te implicit cât mai mult în proiectul pe care tocmai l-ai demarat dar nu încerca să fii supererou. Nu o să îți iasă. Construiește o echipă.