Nokia anunță noi disponibilizări
Procesul de restructurare prin care producătorul finalandez de telefoane mobile vrea să oprească avansul pierderilor şi să inverseze un declin al vânzărilor de smartphone-uri vizează până la 10.000 de angajați și prevede închiderea unor unităţi din Finlanda, Germania şi Canada, precum şi plecarea mai multor directori. Numărul posturilor care vor fi desfiinţate reprezintă aproape o cincime din total, excluzând o companie mixtă deţinută în parteneriat cu Siemens, potrivit Bloomberg.
Noile reduceri de posturi, prin care Nokia vrea diminuarea costurilor cu 1,6 miliarde de euro până în 2013, se adaugă desfiinţării a aproape 14.000 de locuri de muncă anul trecut, scrie Wall Street Journal.
Directorul general al Nokia, Stephen Elop, care a preluat postul în 2010, reorganizează grupul după ce a pierdut cotă de piaţă în ultimii ani în faţa Apple şi Samsung.