Nivelul salariului brut din companiile private va fi impus prin lege
„Va fi o lege prin care aceste contribuţii vor fi transferate angajatului, iar angajatorul va trebui să păstreze un anumit nivel al salariului brut. (…) după ce se va realiza această măsură legislativă va fi introdusă şi o măsură tranzitorie care va obliga, practic, angajatorul, chiar şi cel din mediul privat, să menţină un anumit nivel al salariului brut”, a declarat ministrul Finanţelor, potrivit news.ro.
Conform unei analize realizate de PwC, în cazul în care contribuțiile sociale vor trece în sarcina angajatului salariile brute ar trebui să crească cu 22,75%.
Dragoș Pâslaru, fost ministru al Muncii în Guvernul Cioloș a declarat că firmele nu pot fi obligate să majoreze salariile. ”Din perspectiva mea, acest lucru este de neîntâlnit. Nu poți, ca stat, să reglementezi salariile pe care un sector privat le oferă. Asta cu salariul minim are o justificare în spate. Problema pe care noi am avut-o e că salariul minim la noi se stabilea ridicând degetul, văzând cum bate vântul. Când nu mai ai bani trebuie să iei de undeva, te împrumuți de la un prieten. În cazul țării, îți crești datoria publică. Datoria publică, dacă va crește peste 40 la sută, devine ușor-ușor nesustenabilă de generațiile următoare”, spune Dragoș Pâslaru, fost ministru al Muncii, potrivit Digi 24.