Nerabdarea si optiunea de a fi manager

Fiind un subiect nu numai fierbinte, dar si extrem de
delicat, el a suscitat emotiile tuturor, prin nefirescul situatiei in sine, dar
mai ales prin comentariile generate.

Asa cum ne-am obisnuit de o buna bucata de vreme,
atitudinile determinate de asemenea subiecte nu sunt judecate si analizate la
rece, ci ne aruncam cu totii in focul evenimentului respectiv, marcati fiind de
opiniile celor din jur sau de propria experienta de care nu putem face abstractie.

Dincolo de toate emotiile scoase la iveala de acest
eveniment, si fara sa diminuam situatia in sine, nici consecintele ei, este
poate potrivit sa ne oprim si asupra catorva aspecte care merita o judecata la
rece.

Sa ne oprim in primul rand asupra pozitiei de manager intr-o
companie – oricare ar fi domeniul, nu neaparat dintre firmele de audit. Aceasta
este o functie la care n-ar trebui sa accezi doar pentru ca ai acumulat o
anumita vechime sau pentru ca ai o experienta de luat in seama.

Ca sa scurtez, a fi manager intr-o companie este OPTIONAL.

Alegerea ii revine fiecarei persoane care se afla pusa in
situatia de a decide daca doreste sa ocupe aceasta pozitie sau nu. Piata de
specialitate abunda de volume care iti descriu in detaliu ce inseamna sa fii
manager. La ce te inhami odata ce alegi sa fii manager. Care iti sunt
responsabilitatile intr-o asemenea pozitie.

Prin urmare, fiecare dintre noi am constientizat din start –
unii mai mult decat altii – faptul ca, odata pornit pe acest drum, nu exista
jumatati de masura.

Nu poti sa fii manager de la 9.00 la 17.30, nu mai dispui de
un program al tau – din contra, programul tau este al celorlalti, iar
responsabilitatile tale in calitate de manager
nu se termina nici macar atunci cand ai finalizat ceea ce aveai de facut.

Cu alte cuvinte, dat fiind timpul din ce in ce mai limitat
de care dispunem si viata din ce in ce mai stresanta in care traim, fiecare
trebuie sa stim cat putem sa ducem. Care pot fi consecintele faptului ca timpul
nostru este la dispozitia altora. Si, mai ales, trebuie sa determinam cat mai
aproape de realitate momentul in care trebuie sa punem punct – tocmai pentru a
putea continua a doua zi.

Un alt aspect al problemei este presiunea pe care companiile
o pun asupra oamenilor. In conditiile de business actuale, companiile isi
gestioneaza cu tot mai multa dificultate costurile asociate. O metoda de a nu
le fi afectata profitabilitatea este aceea de a nu angaja numarul de oameni
necesari pentru a rezolva problemele de zi cu zi intr-o maniera suportabila.
Putem sa vorbim despre un deficit de personal care apare in mod natural –
datorita crizei de resurse umane de pe piata – , dar si despre un deficit
controlat de personal – cu scopul de a pastra
la un anumit nivel costurile administrative.

Consecinta este ca angajatii existenti vor fi supraincarcati.
Ei ajung sa-si asume mai multe responsabilitati decat ar fi necesare intr-un
mediu normal, si nu intotdeauna au maturitatea necesara sau chiar timpul de a
hotari cat pot sa duca si daca vor sa duca.

Lumea in care traim – cel putin de patru ani incoace – nu
mai ofera mediul in care eu mi-am inceput cariera, cu aproape zece ani in urma.
Lumea de astazi este caracterizata printr-o lipsa de rabdare care face ca
superficialitatea sa nu mai fie neaparat un defect .

Cu totii manifestam o extrema nerab-dare in:

• a acumula
  bani;
• a acumula
  distractii;
• a acumula
  „trofee" .

Cu totii ne dorim, de indata ce am iesit de pe bancile unei scoli,
sa sarim intr-o multinationala care sa ne ofere posibilitatea sa avem IMEDIAT
(nu in viitorul apropiat): casa – dar nu de orice fel, masina – dar nu orice tip -, concedii in strainatate
– Bulgaria si Grecia nu mai sunt
destinatii decat pentru resurse mai limitate.

Toata aceasta alergatura ar trebui sa ne dea de gandit si sa
ne puna intrebari: In fond fiecare drum trebuie sa aiba un capat.

Deci, spre ce ne indreptam?