NASA a anunțat că s-au descoperit șapte planete similare Pământului, dintre care trei ar adăposti viață
NASA afirmă că această descoperire este extraordinar de importantă prin unicitatea sa, fiind vorba despre cele mai multe exoplanete (planete din afara sistemului nostru solar) telurice (din aceeași clasă cu Pământul) și aflate la distanța potrivită față de steaua în jurul căreia gravitează pentru ca la suprafața lor să poată exista apă în stare lichidă. Pe toate cele șapte planete poate exista apă în stare lichidă dacă sunt îndeplinite anumite condiții atmosferice, însă șansele cele mai mari sunt pe trei dintre ele.
"Acum avem o țintă bună pentru a căuta prezența eventuală a vieții pe aceste exoplanete” a spus Amaury Triaud, de la Universitatea Cambridge.
Cele șapte planete, care au temperaturi apropiate de cele ale Pământului, gravitează în jurul unei stele mici, puțin luminoasă și foarte rece, TRAPPIST-1, situată în galaxia noastră, la ''doar'' 40 de ani lumină de Terra.
Reprezentanții NASA susțin că această descoperire se poate dovedi a fi o importantă piesă lipsă în puzzle-ul răspândirii vieții în Univers. "Răspunsul la întrebarea dacă suntem singuri reprezintă una dintre prioritățile de prim rang ale științei și descoperirea unui număr atât de mare de astfel de planete la distanța potrivită față de steaua lor (pentru viață) este un remarcabil pas înainte spre atingerea acestui obiectiv", a declarat Thomas Zurbuchen, administrator asociat al NASA Science Mission Directorate din Washington, informează Agerpres.
Denumirea stelei TRAPPIST-1 este acronimul de la numele telescopului belgian "Transiting Planets and Planetesimals Small Telescope", amplasat în Chile. În luna mai a anului trecut, astronomi care foloseau TRAPPIST au anunțat descoperirea a trei planete în acest sistem. Telescopul orbital Spitzer, asistat de câteva telescoape terestre, printre care și Very Large Telescope din cadrul European Southern Observatory, a confirmat existența acestor planete și a descoperit încă patru.
Folosind datele obținute de telescopul Spitzer, echipa a măsurat dimensiunile celor șapte planete și a emis primele estimări ale maselor pentru șase dintre aceste planete, permițând astfel calcularea densității lor. Rezultatele obținute au indicat că toate cele șase planete sunt telurice. Masa celei de-a șaptea planete, cea mai îndepărtată față de stea, nu a fost încă estimată, dar oamenii de știință sunt de părere că este vorba tot de o planetă telurică, însă una probabil înghețată.
”Cele șapte minuni din sistemul TRAPPIST-1 sunt primele planete similare Pământului care au fost descoperite pe orbita unei astfel de stele. Acest sistem este, de asemenea, ținta ideală pentru a studia atmosferele planetelor potențial locuibile, de dimensiunea Pământului", conform lui Michael Gillon, profesor la Universitatea din Liege și coordonatorul studiului.