Mitul geniului în IT care abandonează facultatea ca să înceapă o afacere

Doi dintre cei mai de succes antreprenori „tech” din istorie – Bill Gates şi Mark Zuckerberg – urmează acel model. Ambii au fost studenţi care au abandonat cursurile înainte de a termina universitatea, apoi au studiat ştiinţa computerelor în timpul zilei, au făcut programare în timpul nopţii şi au construit ulterior nişte companii publice mari, fără să fi lucrat vreodată într-o companie.

Anecdotele din presa populară nu au făcut decât să amplifice cultul tânărului antreprenor, adăugând noi detalii. Anul trecut, articolele publicate de The New Republic şi The New York Times au explorat rolul pe care l-au jucat tinerii antreprenori în modelarea faimoasei regiuni Silicon Valley, „casa” multora dintre cele mai mari corporaţii high-tech din lume, precum şi a foarte multor startup-uri, de ordinul miilor, din industria tech. Verdictul dat în ambele cazuri repetă o frază ce reflectă o convingere familiară: cu părţile lor bune şi cu cele rele, sectoarele tech de succes sunt nişte produse ale unor tineri antreprenori, care dau peste cap regulile unor întregi industrii fără să fi lucrat vreodată în acele industrii.

La rândul lor, aceşti fondatori sunt portretizaţi, în mod invariabil, ca fiind nişte experţi într-un domeniu tehnic. Serialul de comedie difuzat de HBO “Silicon Valley” este emblematic pentru acest stereotip: protagoniştii săi sunt aşa numiţii nerds (termen peiorativ folosit pentru oamenii care sunt obsedaţi de computere şi de IT, au un nivel de inteligenţă intelectuală foarte ridicat, dar un nivel scăzut de inteligenţă emoţională şi socială, deci sunt retraşi şi le este greu să creeze relaţii cu ceilalţi oameni, iar în cele mai multe cazuri sunt neatrăgători fizic n.tr.). Ei compensează ceea ce le lipseşte în materie de afaceri şi abilităţi sociale prin faptul că sunt de-a dreptul sclipitori în domeniile tehnice.

Citește și Cel mai bun angajat și-a pierdut pasiunea pentru job. Cum îl păstrezi?

Serialul este o satiră, dar nu este nici pur hiperbolic. Educaţia care include ştiinţele, tehnologia, ingineria şi matematica (desemnată prin acronimul STEM, de la „science, technology, engineering and math”) este acum în centrul politicii antreprenoriale americane, iar cultivarea talentelor tehnice a devenit un obiectiv important pentru Biroul de Politici pentru Ştiinţă şi Tehnologie (OSTP) al Casei Albe.

Ce alt loc este mai bun pentru a căpăta această educaţie tehnică decât o universitate locală grozavă şi faimoasă? Stanford este exemplul clasic, fiindcă sute de viitori antreprenori din Silicon Valley au trecut prin campusul său din Palo Alto. O universitate de calibrul său nu doar creează „mari talente”, spune teoria, dar ajută, de asemenea, o regiune să-i păstreze pe acei oameni. Ar fi logic atunci să presupunem că, fără o universitate de clasă mondială aflată în apropiere, sectorul tech dintr-un oraş nu poate înflori şi prospera.

În decursul ultimului an, firma mea a început să studieze sectorul tech din New York, unul dintre cele mai mari sectoare tech din lume, pentru a înţelege exact cât de bine sau de aproape se aliniază acele mituri cu realitatea. Noi am început cu datele disponibile public pe Crunchbase (considerată cea mai cuprinzătoare bază de date globală despre startup-uri, activitatea lor şi „ecosistemul” startup-urilor), AngelList (o bază de date care îi conectează pe investitorii care vor să-şi plaseze banii în start-up-uri cu start-up-urile care caută finanţare sau vor să se conecteze cu alte start-up-uri) şi LinkedIn, şi am adăugat, pe deasupra, interviurile pe care le-am realizat cu aproape 700 de fondatori locali ai unor start-up-uri din industria tech. Şi am aflat că niciunul dintre cele trei stereotipuri nu stă în picioare atunci când este supus la testul realităţii.

Citește și Introdu modul de lucru “agil” în compania ta

Ne-am uitat la anul în care şi-au început cursurile universitare peste 1.600 de fondatori ai unor companii tech din New York şi am aflat că, de fapt, cei care au abandonat cursurile înainte de a termina universitatea reprezintă excepţia şi nu regula. Chiar dacă mare parte dintre fondatorii aceştia aveau în jur de 20 de ani, fondatorul „mediu” din analiza noastră avea 31 de ani la data la care şi-a înfiinţat compania, iar 25% dintre ei aveau peste 35 de ani atunci când compania lor a început să funcţioneze şi s-a lansat efectiv în afaceri.

Noi am mai aflat şi faptul că tinereţea – sau faptul că fondatorul este foarte tânăr – nu este un factor care „să prezică” succesul. Am luat un studiu recent făcut de Harvard Business Review şi l-am dus cu un pas mai departe, comparând vârsta fondatorilor cu modurile tradiţionale în care se măsoară succesul în afaceri – suma pe care au dedicat-o investiţiilor, numărul de angajaţi, valoarea la care investitorii au vândut compania când „au ieşit” din această investiţie – şi am aflat că nu există nicio relaţie între vârsta fondatorului şi succesul companiei. Antreprenorii cei mai de succes nu sunt ca Mark Zuckerberg sau Bill Gates, ci tind să fie mai degrabă nişte specialişti care se află la mijlocul carierei şi au o experienţă considerabilă în industria în care se lansează în afaceri pe cont propriu.

S-o luăm drept exemplu pe Alexandra Wilkis Wilson. Ea a câştigat un MBA şi după aceea a lucrat mai mulţi ani la retaileri de lux precum Bulgari şi Louis Vuitton înainte de a fonda Gilt Groupe, o firmă importantă de comerţ online care a obţinut o finanţare de peste 200 milioane $. Situaţia este similară în cazul lui Neil Blumenthal, care petrecut cinci ani ca director la VisionSpring, amplificându-şi şi aprofundându-şi cunoştinţele despre industrie înainte de a fonda compania de comerţ online Warby Parker, specializată în comercializarea ochelarilor de vedere şi a ochelarilor de soare.

Fondatorii companiilor din industria tech sunt, de asemenea, mult mai puţin „tehnici” decât ne îndeamnă să credem înţelepciunea convenţională. Noi i-am împărţit pe fondatorii companiilor din industria tech a New York-ului care au absolvit o universitate în două categorii: STEM (deci cei care au absolvit o facultate din domeniul în care sunt incluse ştiinţele, tehnologia, ingineria şi matematica) şi non-STEM, şi am aflat că doar 35% dintre ei au studiat în domeniile STEM, iar 65% au absolvit universităţi cu alte specializări. De fapt, era mult mai probabil ca acei fondatori să fi studiat ştiinţele politice decât ingineria electrică sau matematica.

Pe vremea când chip-urile de computer erau confecţionate manual, antreprenoriatul din domeniul tech era domeniul inginerilor şi al oamenilor de ştiinţă care se ocupau de computere. Dar astăzi barierele existente în faţa celor care ar vrea să înfiinţeze o companie din domeniul tech sunt mai joase decât au fost vreodată. Cu doar câteva click-uri, un aspirant la statutul de antreprenor poate să-şi construiască un site, să câştige noi clienţi şi să înceapă să facă vânzări. Oamenii de ştiinţă vor continua să creeze şi să dezvolte noi tehnologii, dar antreprenorii, în marea lor majoritate, vor avea succes aplicând soluţiile deja existente la noi pieţe şi, în timp ce fac acest lucru, vor crea un sector tech local înfloritor.

Universităţile locale asigură, bineînţeles, realizarea unor noi experimente şi lucrări de cercetare, precum şi dezvoltarea profesională, din punctul de vedere al cunoştinţelor dobândite, a unor oameni talentaţi, dar rolul pe care-l joacă aceste universităţi în atragerea şi păstrarea în zonă a unor antreprenori talentaţi este mai puţin cert. Adevărul este că oamenii talentaţi se îndreaptă spre orice loc în care oportunităţile sunt cele mai mari. Iar oraşul New York nu face excepţie, în condiţiile în care peste 90% dintre antreprenorii tech din New York au absolvit facultăţi din alte oraşe. (Universitatea din Pennsylvania, aflată la 100 km spre sud, este şcoala cu cei mai mulţi absolvenţi din eşantionul nostru de fondatori ai unor companii tech din New York).

În ciuda universităţilor sale de clasă mondială, oraşul New York are o scenă tech de succes din cauză că oamenii vor să locuiască acolo, nu pentru că au studiat în acel oraş. Viitorul antreprenor reprezentativ pentru medie vine iniţial în oraş ca să lucreze în una dintre companiile sale existente şi apoi face „saltul în gol” înfiinţându-şi propria companie la aproape zece ani de când a absolvit universitatea. În cele din urmă, nu oraşele care asigură educaţia universitară a antreprenorilor ci, mai degrabă, oraşele care-i atrag şi-i păstrează, sunt cele care construiesc nişte sectoare tech cu performanţe de vârf.

Studiul nostru arată că antreprenorii nu se potrivesc cu stereotipurile existente despre ei. Autorităţile care concep politicile locale şi caută să dezvolte mai mult sectorul tech local trebuie să-şi bazeze deciziile pe cifre, nu pe relatări anecdotice. În realitate, antreprenorii cărora aceste autorităţi încearcă să le ofere sprijin sunt mai în vârstă, au o pregătire şi o instruire mai puţin tehnică şi, în cazul lor, este mult mai probabil ca ei să fi absolvit o universitate din alt oraş. Indiferent care ar fi vârsta lor, experienţa sau educaţia lor universitară, cele mai bune politici folosesc datele pentru a-i ajuta pe antreprenorii locali să îşi extindă afacerile la o scară mai largă şi să reinvestească în calitate de mentori, „angel investors” („investitorii-îngeri” sunt cei care oferă o finanţare „ca picată din cer” atunci când toate sursele de finanţare ale unei companii mici şi tinere sunt epuizate; ei îşi folosesc propriii bani pentru a investi şi sunt motivaţi nu doar de ideea de a obţine profit, ci şi de bucuria de a ajuta o mică afacere promiţătoare să aibă succes, n.tr.) şi antreprenori „în serie” în oraşul în care şi-au demarat propria lor afacere.

(Michael Goodwin este lider de proiect la Endeavor, o organizaţie non-profit globală care susţine antreprenoriatul de înalt impact).