Mineritul nu a murit. Două mine din România, resuscitate
Vast Resources continuă în acest an seria investițiilor pe care le face în România, ceea ce va conduce la crearea mai multor locuri de muncă. Compania minieră a demarat deja lucrările prin care își propune să dubleze capacitatea de producție a minei de la Mănăilă și să modernizeze infrastructura minei situate în localitatea Băița Plai, pentru siguranța exploatării subterane.
Compania a demarat lucrările încă din luna februarie, astfel că în cursul acestui an unul dintre principalele obiective ale companiei este dezvoltarea graduală a celor două mine. „În cazul ambelor proiecte ne propunem să investim în echipamente și tehnologii noi, dar și training-uri pentru angajați. Astfel de operațiuni presupun costuri de milioane de dolari și ne dorim să le implementăm cu ajutorul unor furnizori români. Una dintre politicile companiei nostre este aceea de a utiliza, pe cât posibil, resurse locale”, a declarat Andrew Prelea, Președinte și Director Executiv al Vast Resources.
În cazul minei de la Mănăilă, Vast Resources își propune să construiască o instalație de flotație modernă și un laborator chiar în apropierea ansamblului minier, care vor permite ca operațiunile de exploatare să fie optimizate, astfel încât eficiența acestora să crească iar costurile de transport să scadă.
Pe de altă parte, Vast Resources a început și procesul de modernizare a pompelor de la mina situată în Băița Plai. În același timp, lifturile de acces subteran și galeriile minei sunt și ele reabilitate, în paralel cu infrastructura sistemelor de ventilație și electric.
„Siguranța personalului nostru este una dintre principalele noastre preocupări. Tocmai de aceea, în 2016 vom continua programele de training organizate pentru inginerii noștri minieri, metalurgiști și geologi. Vom aduce experți din străinătate care vor lucra alături de echipa noastră din România și suntem convinși că ambele echipe vor avea multe de învățat una de la cealaltă,” a mai spus Andrew Prelea.