Milioane de euro pentru forţa de muncă. Şcoliţi gratis de „cel mai mare angajator” din România
Şi-au lăsat joburile de succes din multinaţionale în plin boom economic şi au pus pe picioare propriul business , unde managerii învaţă să gândească în bani fiecare idee pe care o implementează. Doi ani mai târziu, în 2008, când la uşa economiei băteau primii soli ai recesiunii, ideea de a accesa fonduri europene devenea tot mai prezentă, fiind gândită ca o pelerină de protecţie.
Alternativele de atragere a unei finanţări se impuneau cu atât mai mult cu cât Crestcom, o franciză adusă tocmai din SUA, trebuia să vândă, în continuare, programul de training „Managerul în armură”, care reprezenta principala „marfă” a companiei. Au făcut un proiect, au fost convingători, au obţinut finanţarea şi au putut, în felul acesta, să ducă mai departe cursul, fără niciun efort financiar din partea cursanţilor, manageri care altfel ar fi trebuit să plătească peste 3.500 de euro. Şi asta în condiţiile în care, pe fondul crizei, companiile au tăiat tocmai din cheltuielile legate de forţa de muncă.
Citiţi articolul integral pe IncomeMagazine.ro