Medicii din România, salarii demne de marile corporații. Care e spitalul de stat din România unde se câștigă aceste sume
Salarii medici. Conform jurnaliștilor de la Ziarul Financiar, un medic de la Spitalul Universitar a câștigat în medie, în luna decembrie din 2016, 6.140 de lei net (aproximativ 1.400 de euro). Suma este aproape dublă față de decembrie 2017, când un medic câștiga, în medie, 3.400 de lei. Media veniturilor este calculată aritmetic pentru cei 430 de medici de la Spitalul Universitar, informează sursa mai sus citată.
Salarii medici. De precizat că venitul lunar include toate veniturile încasate de la spital de cadrele medicale, inclusiv gărzile.
"Creşterea salariului minim brut, creşterea salariului de bază preponderent pentru personalul medico-sanitar de specialitate, a tarifului orar pentru plata gărzilor şi cuantumul sporurilor au generat aceste majorări salariale", a explicat şeful Biroului Salarizare din cadrul Spitalului Municipal.
Salarii medici. Astfel, creşterea salariilor medicilor de la stat până la 1.500 -2.000 de euro net lunar îi apropie de salariile din sectorul privat, acolo unde multe dintre cadrele medicale își suplimentează.
În decembrie 2016, cei 750 de medici rezidenți de la Municipal aveau un câștig mediu lunar de 3.100 de lei, cu 50 la sută mai mult decât veniturile din decembrie 2015. De asemenea, cei 1.302 asistenţi medicali au câştigat în medie 3.200 de lei, cu 30% mai mult decât în decembrie 2015.
Pentru rezidenţi, îmbunătăţirea veniturilor este dramatică, în condiţiile în care în urmă cu 3-4 ani câştigau la nivelul salariului minim pe economie, de 800-1.000 de lei.