Marissa Mayer duce Yahoo spre profit
Profitul în trimestrul al treilea a fost de 35 de cenţi pe acţiune, excluzând anumite elemente excepţionale, în timp ce vânzările, fără transferurile către site-urile partenere, s-au situat la 1,09 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg, citat de Mediafax. În medie, analiştii estimau profit de 26 de cenţi, la venituri de 1,08 miliarde de dolari.
Mayer, al cincilea director general al companiei în patru ani, a venit la Yahoo în urmă cu trei luni şi încearcă să readucă stabilitatea în rândul managementului şi să inverseze trei ani de declin al veniturilor, timp în care utilizatorii au renunţat la Yahoo pentru rivalii Google şi Facebook. Planurile directorului general sunt susţinute de reduceri de cheltuieli, dar şi de cererea din SUA, unde piaţa publicităţii online este estimată să crească cu 17% în acest an, la 37,3 miliarde de dolari, potrivit firmei de cercetare EMarketer.
"SUA pare să aibă o situaţie solidă, iar Yahoo are o bază mai puternică în SUA faţă de competitori", a declarat Herman Leung, analist la compania Susquehanna International. Profitul atribuibil acţionarilor Yahoo a urcat la 3,16 miliarde de dolari, de la 293,3 milioane de dolari în urmă cu un an, ca urmare a unui câştig de 2,8 miliarde dolari înregistrat din vânzarea unei participaţii la Alibaba Group. Într-o schimbare de strategie, Yahoo nu a mai anunţat estimări privind rezultatele companiei. Google, unde Mayer a lucrat înainte de a veni la Yahoo, nu publică, de asemenea, estimări pentru propriile rezultate.