Legea turismului ar putea intra în vigoare de la 1 ianuarie 2018. Dezbaterile se încheie la 1 iulie 2017
"O lege care nu este ușor de realizat. Trebuie să ne gândim foarte bine cum să avem această lege: una stufoasă prin care nu vom realiza mare lucru sau una scurtă, dinamică în care să definim ceea ce avem de definit?", a mai afirmat, printre altele, Mircea Dobre, potrivit Agerpres.
Potrivit acestuia, industria turismului ar putea să se dubleze când vorbim despre procentul din produsul intern brut, până la 3%.
"Vorbim despre o dublare a procentului din PIB în ceea ce privește această industrie. Eu spun că, în 3-4 ani, putem să discutăm de o dublare de la 1,5% la 3%, poate chiar și mai mult. Trebuie să ne întrebăm, în primul rând, dacă este vorba despre 1,5%. Descopăr pe parcurs tot felul de entități private care nu sunt fiscalizate, înregistrate, certificate, licențiate și nu sunt de acord cu concurența neloială. Trebuie să avem entități care să-și plătească impozitele și taxele, să nu spună lasă că merge și așa. Nu mai trebuie să meargă așa și trebuie să ne maturizăm și să punem lucrurile la punct din această abordare.
Sunt multe lucruri de făcut în această industrie, iar responsabilitatea autorității centrale este să punem la punct partea de temei legal, de act normativ. Pe partea de pachete de servicii turistice suntem deja în pre-infringement, în acest moment. Este vorba despre două directive, una din 1999, alta din 2015, care trebuiau transpuse în legislația românească, lucru care nu s-a întâmplat. Nu e niciun fel de problemă, o vom rezolva și pe aceasta. Până la 31 decembrie 2017 trebuie să rezolvăm aceste probleme”, a mai susținut oficialul.