Lecții gratuite de atras bani de pe bursă pentru firmele de IT
Potrivit unui comunicat al Bursei, workshop-urile din cadrul programului "BVB pentru IT&C", în număr de 6, vor avea loc perioadă 30 august-4 octombrie: la București (30 august și 4 octombrie), Brașov (6 septembrie), Cluj-Napoca (13 septembrie), Timișoara (20 septembrie) și Iași (27 septembrie).
Antreprenorii și investitorii IT vor putea afla despre oportunitățile disponibile pe piețele de capital pentru companiile care sunt în căutarea de capital, precum și evaluarea de piață.
În plus, Bursă de Valori București ar urma să faciliteze accesul investitorilor potențiali interesați de acțiunile sau obligațiunile emise de societățile de pe Aero sau de pe piața principală.
"Statisticile arată că, în România, există la ora actuală 70.000 de freelanceri în IT&C, în timp ce, la nivel global, numărul liber-profesioniștilor IT a ajuns la 14 milioane. Acesta este singurul domeniu în care nu există și nici nu vor exista șomeri. România are un potențial genetic extraordinar de a dezvolta start-up-uri în domeniul digital. Trebuie doar să-i descoperim pe cei care au idei și să-i ajutăm să-și pună pe picioare o afacere în domeniul IT&C, facilitându-le întâlnirea cu potențiali investitori. Inovația, cultura financiară și spiritul antreprenorial vor crea ecosistemul high-tech, care va marca dezvoltarea României în următoarea perioadă", a spus ministrul Comunicațiilor, Marius Bostan.