La final de Perfect 10
Pe parcursul celor trei zile ale proiectului PERFECT 10, studentii au fost provocati la discutii informale despre statutul si rolul lor in societatea actuala si au avut sansa de a-si dovedi creativitatea in cadrul sesiunilor de Recycle Art. Ambele componente ale evenimentului au fost centrate pe ideea implicarii responsabile a tinerilor in societate, fie ca a fost vorba de cariera, voluntariat sau de a crea opere de arta din obiecte vechi, nereciclabile.
La eveniment au fost prezenti membri din reteaua europeana AEGEE, astfel ca studentii din Bucuresti au putut discuta impreuna cu tineri din alte tari europene despre diferentele culturale si de perceptie, in cadrul workshop-ului Student & Europa de pe data de 30 octombrie. Studentii romani si straini participanti la eveniment au aflat ce inseamna Recycle Art si au experimentat aceasta forma de arta responsabila in cadrul training-ului si workshop-ului de pe 28 octombrie.
Evenimentul a avut loc cu ocazia aniversarii a 10 ani de activitate in Romania a Asociatiei Studentilor Europeni. La eveniment au mai participat mai multe personalitati cunoscute din domeniile cultura, academic, ONG si media, precum Florin Iaru, Liviu Papadima, Voicu Radescu sau Ioan T. Morar.