Keynote speakers cu notorietate internaţională la conferința SNSPA
În perioada 14-16 iunie 2018, Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), în parteneriat cu Centrul de Studii Semiotice din Europa de Sud-Est (SEECSS) al New Bulgarian University (NBU) din Sofia, Bulgaria, Laboratorul de Cercetare de Semiotică și Comunicare Vizuală al Universității Tehnologice din Cipru, Asociaţia Română de Studii Semiotice, sub auspiciile Asociației Internaționale de Studii Semiotice (IASS-IAS), organizează a doua ediție a conferinței internaționale Semiosis in Communication: Differences and Similarities.
Obiecte de cunoaștere interdisciplinare par excellence, semiotica și comunicarea sunt modalităţi complementare de cunoaștere a lumii, a “jocului cel mare” (Solomon Marcus). Instrumentele semioticii ne apropie de înțelegerea unor fenomene comunicaționale, altfel greu de abordat și descifrat. Conferința promovează cercetarea în domeniul semioticii, evidențiază aspectul interdisciplinar al abordărilor de tip semiotic în ştiinţele comunicării şi oferă spaţiu adecvat pentru discuţii privind înțelegerea relației dintre semioză și comunicare.
Evenimentul se bucură de prezența unor keynote speakers cu notorietate internaţională în domeniul semioticii şi comunicării: Susan Petrilli, Profesor de Filozofie și Teorii ale Limbajului în cadrul Departmentului de Litere, Limbaje, Artă – Studii Italiene și Culturi Comparate, Universitatea “Aldo Moro” din Bari, Italia; Visiting Research Fellow la Școala de Psihologie a Universității din Adelaide, Australia; Vicepreședinte al Asociației Internaționale de Studii Semiotice (IASS-IAS); Augusto Ponzio, Profesor Emerit de Filozofie și Teorii ale Limbajului la Universitatea “Aldo Moro” din Bari, Italia; • Paul Cobley, Profesor de Media și Lingvistică la Universitatea din Middlesex, Londra, Marea Britanie; Președinte al Asociației Internaționale de Studii Semiotice (IASS-IAS); Göran Sonesson, Profesor de Semiotică şi Director al Centrului pentru Semiotică Cognitivă, Centrul pentru Limbaj și Literatură, Universitatea din Lund, Suedia; Luis Emilio Bruni, Profesor la Universitatea Aalborg, Copenhaga, Danemarca; fost președinte al Asociației Nordice de Studii Semiotice, NASS (2011-2017), în prezent în board-ul NASS și al Societății Internaționale de Studii Informaționale (ISIS) și alții.