Justin Ionescu, alpinistul român care urcă pe Everest fără oxigen suplimentar
Justin Ionescu, singurul alpinist român care a escaladat în premieră pentru România două vârfuri de peste 8000 de metri într-un singur an, a plecat astăzi, 26 martie într-o expediție pe Everest (8.848 metri)
„Everest, fără oxigen, pentru România este una dintre marile dorințe pe care le am ca sportiv. Deși avem o istorie bogată în alpinism, niciun român nu a reușit să treacă această performanță în istoria sportului românesc. Este o expediție grea, în care limitele oricărui alpinist sunt împinse la maxim. Este cu atât mai dificil cu cât voi merge fără oxigen suplimentar”, a declarat Justin Ionescu.
De la primele expediții pe Everest, din 4.042 de alpiniști, numai 170 au ajuns pe vârf fără oxigen suplimentar. În comparație, numărul oamenilor care au ajuns în spațiul cosmic depășește 500.
Citeşte şi: Românul care înfruntă moartea pe Acoperişul Lumii
Justin Ionescu are 38 de ani și este alpinist din 1995. De la începutul anului 2015, Justin este președintele Federației Române de Alpinism și Escaladă
În cei 20 de ani de alpinism, a realizat numeroase premiere în România și a reprezentat țara în competiții sportive internaționale. În 2006, a obținut cea mai bună clasare a României la Cupa Mondială de escaladă viteză pe gheață.
Puteți găsi jurnalul expediției Pe Everest, fără oxigen, pentru România pe pagina de facebook a lui Justin Ionescu: facebook.com/justin.ionescu.1 sau folosind hashtag-ul #EverestpentruRomania