Jurnalul de Afaceri aniversează cinci ani de activitate
Jurnalul de Afaceri este o revistă de afaceri online care descrie mediul de afaceri românesc într-o manieră profesionistă, complexă, obiectivă și detaliată. Publicaţia lunară este transmisă electronic unui număr de 15.000 de reprezentanţi din managementul românesc. Aceştia sunt manageri de succes sau persoane de decizie care conduc companii mici, medii şi mari din țara noastră.
Jurnalul de Afaceri prezintă portrete de companii şi manageri de succes, descrie realitatea tuturor domeniilor abordate, analizează tendinţele pieţei într-o manieră obiectivă, conturând o imagine de ansamblu a mediului de afaceri românesc.
Publicația acoperă mai multe sectoare ale economiei, precum Producători, Retail, FMCG, Transport și Logistică, Telecomunicații, Finanțe, Sănătate, Energie, Minerit, Petrol și Gaze și Agricultură. Pe lângă profilele corporative ale companiilor ce reprezintă un model de urmat, fie prin nivelul de dezvoltare atins, fie prin viziune, Jurnalul de Afaceri prezintă, de asemenea, interviuri originale cu antreprenori aflați la început de drum și tendințele sectoarelor descrise.
”Începutul a fost, cum se întâmplă cu start-up-urile, plin de provocări. Cu timpul însă, am reușit să dezvoltăm parteneriate și să creștem constant, astfel încât, după cinci ani de muncă, să ne putem mândri cu parteneriatele încheiate, cu societățile prezentate și cu clienții care ne ajută să ne dezvoltăm prin campaniile pe care le derulăm”, a declarat Mădălina Chița, directorul publicației.