JTI a primit certificarea Top Employers în România și la nivel european
Top Employers Institute atestă standardele ridicate aplicate de JTI în ceea ce privește cursurile de pregătire profesională, dezvoltarea carierei și cultura organizațională, categorii care au obținut cele mai bune punctaje: 91,7%, 81,1%, respectiv 79,5%.
Potrivit cercetării, JTI România asigură condiţii excepţionale angajaţilor, cultivă şi dezvoltă talentul la toate nivelurile organizaţiei, impunându-se ca lider în domeniul resurselor umane. Top Employers evidențiază că JTI România dezvoltă în permanenţă practicile sale în calitate de angajator. Reputația JTI România și modul responsabil în care acționează față de societate și comunitatea în mijlocul căreia își desfășoară activitatea reprezintă elemente esențiale în crearea unui sentiment de apartenență pentru angajați.
Anul trecut, JTI a sărbătorit 20 de ani pe piața locală, fiind una dintre primele companii multinaționale stabilite în România.
JTI a fost recunoscută în 25 de țări la nivel global, cum ar fi Austria, Belgia, Danemarca, Franța, Germania, Olanda, Suedia, Elveția, Marea Britanie, de către Institutul Top Employers, pentru excelență în resurse umane. Pe 11 martie, JTI a fost inclusă în Top 3 Employers Europe. Rezultatele cercetării Top Employers au fost confirmate de un audit independent condus de Grant Thornton.