Izolarea socială în viziunea cercetătorilor
Cercetătorii spun, astfel, că se poate vorbi despre o reacţie în lanţ, totul începând cu izolarea, continuând cu lipsa somnului şi cu o tulburare la nivelul organizării proteinelor şi terminând cu declanşarea unor afecţiuni specifice bătrâneţii.
UPR este găsit aproape la toate speciile, iar activarea acestui proces contribuie la procesul de îmbătrânire şi la bolile specifice bătrâneţii precum Alzheimer şi diabet, potrivit Science Daily.
Nirinjini Naidoo, autorul principal al acestui studiu, precizează că „izolarea muştelor a indus un stres la nivel celular şi un nivel mai ridicat al activităţii UPR”. Cercetătorul mai precizează şi că „atunci când izolezi animalele, acest lucru induce o tulburare a somnului, care apoi duce la creşterea stresului celular care la rândul său declanşează UPR”, după cum precizează și descoperă.ro.