Ion Țiriac, la 80 de ani: Dacă ai puțină minte, întotdeauna vrei să faci mâine un pic mai bine decât astăzi
Ion Țiriac împlinește astăzi 80 de ani. Omul de afaceri, fost tenismen cu rezultate importante și proaspăt octogenar, a reflectat la viața sa bogată în experiențe profesionale în mai multe domenii.
Într-un interviu difuzat de televiziunea Digi Sport, el a spus că se simte că are ”mulți ani”, căci vârsta din buletin e dublată de parcursul profesional intens. Întrebat dacă, privind înapoi, ar face altfel unele lucruri, el a răspuns afirmativ: ”Da, orice om cu mintea la el nu poate să spună că a avut o viață perfectă. Dar, pe de altă parte, sigur că nu am avut nici o viață imperfectă”, a spus Ion Țiriac la împlinirea vârstei de 80 de ani.
De asemenea, el a precizat și care e crezul său în viață: ”Dacă ai puțină minte, întotdeauna vrei să faci mâine un pic mai bine decât astăzi”, a punctat omul de afaceri.
Ion Țiriac pe locul 1.818 la nivel mondial în topul miliardarilor lumii, cu o avere de 1,2 miliarde de dolari.
Cariera sa acoperă atât domenii sportive, cât și antreprenoriale. Între 1958 și 1964 a fost membru al echipei de hochei pe gheață a României, cu care a participat la Jocurile Olimpice de Iarnă din Innsbruck și la Campionatele Mondiale.
Ulterior, a urmat o carieră în tenis, presărată cu multe trofee, în special la dublu. În 1970 a câștigat împreună cu Ilie Năstase turneul de la Roland Garros, dar și numeroase alte turnee. Ion Țiriac a fost component al echipei României în Cupa Davis între anii 1959 și 1978, disputând trei finale, cu SUA, în 1969, 1970 și 1972, în toate trei avându-l ca partener pe Ilie Năstase.
A fost managerul lui Boris Becker și a devenit afacerist, fiind proprietarul unor firme din domeniul bancar, auto și cel al transporturilor. Pasiunea pentru sportul alb l-a făcut să organizeze turnee de tenis, dar și să fie mentor pentru noua generație de sportivi din țara noastră.
Astfel, Ion Țiriac face parte din categoria seniorilor activi din România, despre care se tot discută în ultima vreme.
Ce spun seniorii activi despre muncă și pensionare
Revista CARIERE a scris despre câțiva români care cred că viața activă este cheia fericirii, chiar și când numărul primăverilor depășește vârsta pensionării.
Un astfel de exemplu este Nora Iuga – poetă, prozatoare, traducătoare, membră a Uniunii Scriitorilor din România și cel mai în vârstă blogger-poet. La 87 de ani, debordează de vitalitate, umor și optimism. A jucat recent într-un film despre propria viață și își dorește să vadă locuri noi pe care să le descrie apoi în cărțile ei. Mărturisește că „Lebăda cu două intrări” este cartea care o reprezintă cel mai bine, iar motto-ul său în viață este: „Când mă analizez mă detest, când mă compar mă admir.”
După pensionare, când cei mai mulți dintre noi abia așteaptă să se retragă pasivi în fața televizorului, Uca Marinescu a decis că trebuie să cunoască lumea, iar de atunci viața ei înseamnă explorarea cât mai multor locuri din lume, greu de atins, incluzând Polul Nord, Sud și cel magnetic, Polul Frigului și crestele celor mai mari munți ai lumii. Trăiește dintr-o modestă pensie de profesor de sport și o indemnizație de la Ministerul Sportului, și-a cultivat un fantastic simț al supraviețuirii în orice condiții, iar în expedițiile sale trăiește în condiții extrem de cazone, de cele mai multe ori în comunitățile băștinașe. La aproape 79 de ani, deși este într-o formă fizică spectaculoasă, se confruntă și ea cu tot felul de afecțiuni. Unele chiar serioase, dar asta nu o împiedică să își continue visul. Una dintre devizele sale este „dacă începe să mă doară ceva, e semn că trebuie să o iau din loc”.
Filosoful Mihai Șora este un om care transcende centenarul. Ca număr al anilor, dar mai ales ca atitudine față de viață, prin demnitate, decență, vitalitate, umor, curiozitate, deschidere la nou, dialog alert și înțelept cu toate generațiile ulterioare.
*Sursă foto: Wikimedia Commons