Investiţiile în diamante iau locul celor în aur pe timp de criză
Motivul pentru care diamantele sunt bunuri de lux valoroase și rare este acela că furnizarea acestora este limitată de extracția tot mai dificilă. Chiar și așa, în ultima perioadă s-au înregistrat creșteri de la an la an în ceea ce privește investițiile în diamante, astfel încât prețurile acestora s-au majorat proporțional, în medie cu 15% pe an, din 1959 și până astăzi.
Toate aceste argumente întăresc convingerea în sporirea valorii diamantelor pe viitor și în consolidarea poziției lor între preferințele investitorilor.
Diamantele – masură de protecție financiară
În ultimii 20 de ani, prețul mediu al unui carat de diamant a crescut de peste 10 ori și încă își continuă ascensiunea, fapt care încurajează pariul pe aceste pietre prețioase. La momentul actual se poate observa o creștere a investițiilor în diamante ca masură de protecție împotriva crizelor economice și politice, estimându-se că investiția poate porni de la 1.000 de euro.
“Diamantele reprezintă o achiziție flexibilă care nu implică depunerile în bancă sau contactarea altor intermediari, oferind atât mobilitate, cât și posibilitatea de a le depozita după bunul plac. De multe ori chiar și instituțiile și băncile naționale achiziționează diamante pentru a se proteja de volatilitatea piețelor și de incertitudinile din mediul financiar, încurajate fiind de faptul că aceste pietre nu depind de o anumită economie, ele fiind tranzacționate și având valoare constantă în întreaga lume”, afirmă Arie David, ce are peste 32 de experiență ca diamantar și este membru al Bursei de Diamante din Israel.
De ce sunt diamantele o variantă mai buna de investiție decât aurul?
Popularitatea diamantelor a crescut constant începand cu secolul 19, ca urmare a perfecționării modalităților de tranzacționare a acestora, însă absența îndelungată a reglementărilor economice – financiare în domeniu, lipsa unui sistem clar și unanim implementat de stabilire a prețului, monopolul îndelungat în domeniul exploatării și tranzacționării de diamante deținut până de curând (aproximativ până în anul 2000) de către concernul DE BEERS, sunt factori care au împiedicat ascensiunea acestor pietre prețioase în topul popularităţii soluțiilor de investiții viabile, unde aurul, spre exemplu, deținea până nu demult locul privilegiat.
Odată cu scăderea drastică a prețului aurului în vara acestui an (de la 1.909 dolari uncia în august 2011 până la 1.200 de dolari în primăvara lui 2013, adică o prabușire de peste 37%), mulți investitori și-au întors privirea către diamante, activele cu valoarea cea mai concentrată din lume și, totodată, o importantă sursă de lichiditate. În plus, spre deosebire de aur, diamantele sunt de 1.000 de ori mai rare, fapt care le adaugă valoare, pe lângă avantajul unei greutăți scăzute care le face uşor de depozitat și de transportat.
De asemenea, în timp ce aproximativ 40% din piața aurului este dominată de speculanți, doar aproximativ 1% din piața de diamant este formată din activități speculative. Astfel, valoarea lor neatinsă de schimbări legislative sau economice și nici de volatilitatea piețelor speculative, fac din diamante – chiar și în timp de recesiune – o sursă sigură de investiție pe termen lung.
Factori care trebuie luați în calcul pentru o investiție corectă
Achiziția diamantelor trebuie făcută la prețul corect de la un wholesaler de diamante profesionist, în pietre de carataje mai mari, peste 1 carat cel puțin, deoarece acestea își prezervă neștirbita valoarea în timp la un nivel de preț relativ constant.
De asemenea este important ca diamantele achiziționate să fie însoțite de un certificat gemologic eliberat de un laborator acreditat, precum HRD, IGI, GIA, EGL, a cărui evaluare garantează autenticitatea diamantelor.
Nu în ultimul rând, în cazul achiziției de diamante e necesară solicitarea unei garanții de buy-back permanentă.
Certificări gemologice în România
Gemologul este profesionistul care efectuează analize fizice nondestructive și poate, în urma unei certificări, să ofere o părere pertinentă în privința calității și prețului unui diamant. La momentul actual, România dispune de foarte puțini gemologi certificaţi, ceea ce înseamnă că există un număr limitat de oameni care pot să explice clientului caracteristicile unei pietre prețioase.
În momentul de faţă, Direcția Metale Prețioase şi Pietre Prețioase din cadrul Autoritătii Naționale pentru Protecția Consumatorilor este singura instituție în măsură să efectueze expertize ale materialelor și pietrelor prețioase la cererea persoanelor fizice și juridice.
Cum stabilim valoarea diamantelor
Sistemul celor patru C – Culoare, Claritate, Carate și, în sfârșit, Cut (tăietură) – a fost stabilit în anii ’50 de Institutul American de Pietre Prețioase (Gemological Institute of America – GIA), primul laborator gemologic, cel mai cunoscut și cel mai scump ca și servicii în același timp, și este acceptat ca atare de gemologi și oameni de afaceri.
Caratul este unitatea de masură pentru diamante; cu cât un diamant are mai multe carate, cu atât este mai scump. Măsura unitaţii este de 0,2 grame sau 100 puncte.
Tăietura (cut) diamantului îi determină strălucirea și frumusețea. Gradul de şlefuire al unei pietre este determinat de echilibrul dintre luminiscență, dimensiuni și finisaj. Chiar și în prezența unei clarităti și a unei culori desăvârșite, un diamante tăiat prost va arăta anost și lipsit de strălucire.
Culoare – Diamantele sunt clasificate și din punct de vedere al prezenței sau absenței culorii. Pietrele cu mai puțină culoare în structura lor sunt considerate mai valoroase și redau o strălucire mai intensă.
Claritatea se referă la gradul în care incluziunile minuscule sunt prezente în interiorul și/sau la suprafața diamantului. În timp ce diamantele cu claritate desăvârșită sunt foarte rare și scumpe, un diamant fără imperfecțiuni vizibile cu ochiul liber, aşa zisele diamante eye-clean, sunt la rândul lor foarte valoroase și capabile să redea o strălucire impresionantă.