Internetics anunță juriul ediției 2015
Pentru prima oară în istoria festivalului, membrii juriului selectați au avut ocazia de a-și invita omologii străini din departamentele europene de marketing să jurizeze împreună lucrările înscrise în competiție și să cunoască, cu această ocazie, piața și agențiile de digital din România.
Membrii juriului Internetics vor urmări o serie de criterii, precum: conceptul şi strategia, integrarea în strategia de comunicare a brandului, eficienţa, design-ul, interactivitatea sau conţinutul. Dintre aceștia amintim pe Alin Zăinescu – Co Founder Lovelty, Andreea Munteanu – Brand Manager ABSOLUT Pernod Ricard România, Andrei Lăscuț – Senior Brand Builder, Bogdan Savonea – CEO The Pole, Ciprian Postelnicu – Head of Media Department Telekom Group România alături de Gerhard Louw – Senior Manager International Media Deutsche Telekom AG, Corina Iordache – Digital Marketer Kiss FM, Magic FM, Rock FM, Crina Tenovici – Head of Data and b2b Communication Orange România, Florin Pravai – Agency&Youtube Lead Google România alături de Iwona Piwek – Branding Solutions and Innovations Lead CEE&GR Google, Iuliana Nedelcu – Senior Marketing Activation Manager My Coke The Coca-Cola Company și mulți alții.
Participanții au la dispoziție, încă de anul trecut, 7 categorii mari de concurs, care sunt împărțite la rândul lor în mai multe secțiuni: Culture, Communities, Web, Social Media, Mobile, Digital Brand Experience și Interactive Campaigns.
Competiţia este deschisă agenţiilor şi diviziilor de online, dar şi companiilor care dezvoltă proiecte în zona digitală ori sunt beneficiari ai lucrărilor.
Lucrările pot fi înscrise în competiție până pe 21 octombrie 2015, online, prin completarea formularului disponibil pe site-ul evenimentului, unde găsiți li alte informații despre structura evenimentului cât și lista întreagă cu juriul de anul acesta al festivalului.