Încă nu are buletin, dar vinde parole imposibil de ghicit
Cum funcţionează Diceware?
Simplu. Tot ce trebuie să faci este să arunci cu zarul de cinci ori şi notezi fiecare număr, apoi cauţi numărul de cinci cifre în dicţionarul Diceware, care conţine o listă de cuvinte. Creatorul recomandă formarea unei parole din cel puţin 5-6 cuvinte. Aceste parole sunt foarte greu de spart, fiind nevoie de resurse foarte mari (multe calculatoare, bugete foarte mari), iar parolele formate din 7 sau 8 cuvinte sunt foarte greu de spart cu tehnologia disponibilă în prezent. Oricine poate utiliza Diceware, însă nu toată lumea are timp şi răbdare să facă asta.
"Să cumperi parole pare o nebunie. Însă ştii că parolele tale pot fi mai puternice, mai lungi, mai greu de spart", spune tânărul pe site-ul său.
"Folosind o metodologie dovedită, eu îţi construiesc o parolă puternică, memorabilă, folosind o serie de cuvinte din dicţionar, cuvinte selectate cu ajutorul unui zar", scrie el.
Parolele de şase cuvinte costă 2 dolari. Poţi ţine minte parolele, le poţi nota într-un carneţel sau pot fi salvate într-un program de tipul password manager.
Cei care apelează la serviciul tânărului vor primii parolele prin poştă, într-un plic sigilat.