In special, in general…
Fiecare interlocutor incearca sa-si cheme in ajutor idei general valabile sau cazuri particulare, experienta personala sau opinii larg raspandite si acceptate. Interesant este ca oricand se poate apela ori la generalizare, ori la particularizare, dupa bunul plac si dupa propriul traseu al argumentatiei. Capacitatea de a jongla cu astfel de notiuni te poate face invingator intr-o discutie particulara si in viata, in general. A extrage concluzii si mecanisme dintr-o situatie particulara, a le aduce apoi intr-un plan abstract si a le generaliza pentru a putea sa le aplici unei alte situatii particulare, reprezinta un minunat proces de adaptare.
Mai concret, sa ne gandim la medicul generalist si la cel specialist. Rolul medicului generalist este acela de a realiza o evaluare de ansamblu si de a localiza problema. Nu ar putea face bine acest lucru daca nu ar avea cunostinte suficient de specializate de medicina. In functie de localizarea problemei de sanatate, intervine medicul specialist, care merge mult mai in detaliu. Diagnosticul specialistului este cu atat mai exact, cu cat a reusit ca, dintre toate cazurile medicale pe care le-a avut, sa extraga principiile generale si sa noteze manifestarile particulare. Un bun generalist te poate trimite exact la specialistul de care ai nevoie. Iar un bun specialist te vindeca.
Ramanand in registrul profesiilor, un bun dirijor este acela care stie cum suna fiecare instrument in parte, dar stie si cum suna impreuna toate instrumentele dintr-o orchestra, ca ansamblu. Un profesor de geografie este cu atat mai bun, cu cat are si notiuni de istorie, de geologie, de botanica. Un bun manager are cunostinte solide de management, insa are si cunostinte profesionale minime despre ceea ce fac subordonatii sai.
Asadar, cred ca oricare dintre noi poate fi si un specialist, si un generalist, insa in proportii diferite. Pentru ca ne limiteaza timpul si resursele de care dispunem. Din cauza acestor limitari, suntem nevoiti sa ne specializam profesional, in functie de interesele pe care le avem, ceea ce este un lucru bun. A incerca sa acoperi cat mai multe domenii, intr-un mod sistematic, si sa fii foarte bine pregatit in fiecare dintre ele este un vis frumos, dar putin nerealist. Modelul renascentist este un bun reper, insa mai mult istoric, pentru ca in zilele noastre informatiile sunt extrem de diverse si de dinamice, imposibil de retinut complet in multitudinea lor. Desigur ca a fi foarte bine informat nu numai in domeniul strict al propriei tale specializari (lucru pe care nu multi il fac, totusi), ci a acoperi cat mai mult si din alte domenii este un lucru de dorit. Aceasta pentru ca, paradoxal, o infuzie de cunostinte din domenii conexe nu face decat sa ne transforme in adevarati specialisti sau in persoane cu viziuni mai largi asupra vietii. Se spune ca, in fizica, cu cat aprofundezi mai mult un subiect, cu cat ajungi mai departe in miezul unei teme, cu atat este mai probabil ca, la un moment dat, doar o perspectiva religioasa sa iti mai poata oferi solutii.
Cu cat avem mai multe interese, cu atat tindem mai mult spre generalizare. Pasiunea pentru un singur subiect ne poate duce spre specializare. Insa cred ca, la un moment dat, pasiunea este molipsitoare si pentru domeniile invecinate. In plus, a sti cat mai multe despre lucruri diferite inseamna, de fapt, a avea cultura generala.