Harta salariilor la români
În judeţele puternic industrializate, unde prezenţa investiţiilor străine generează o concurenţă acerbă pe piaţa muncii, şomajul este mic şi, implicit, salariile sunt mari.
Bucureştiul este de departe campionul salariilor, cu o medie generală de 2.617 lei net lunar în noiembrie, dar şi cu o rată a şomajului mai mică de 2%. Capitala este urmată de judeţele Ilfov şi Timiş, cu medii de 2.200 de lei, dar şi cu o rată a şomajului situată la cotele minime naţionale (1,3%).
În continuare, judeţele Cluj şi Sibiu se remarcă în clasamentul nostru, cu câştiguri medii de peste 2.000 de lei, urmate de Braşov, Constanţa şi Iaşi, cu peste 1.800 de lei.
De remarcat sunt, şi aici, prezenţa investiţiilor străine şi o rată a şomajului redusă, sub 4%.
Cât contează infrastructura
Urmărind acest clasament, ca şi harta salariilor rezultată din datele INS, primul lucru care iese în evidenţă este faptul că salariile sunt mari acolo unde şi infrastructura este dezvoltată.
Chiar dacă unele autostrăzi (din Ardeal, spre exemplu) sunt gata doar în proporţii reduse, prezenţa acestora a acţionat ca un magnet pentru investiţiile străine.
Bucureştiul, Ilfovul şi Constanţa sunt în mod tradiţional preferatele investitorilor străini, tot datorită dezvoltării infrastructurii, iar Clujul se remarcă prin dinamica investiţiilor în tehnologie.
Şomaj mare, salarii mici
Cele mai mici salarii se regăsesc în judeţele Harghita (1.316 lei, minimul la nivel naţional), Suceava, Neamţ, Covasna, Vaslui şi Brăila.
Ce au în comun aceste judeţe? Aici, câştigurile medii sunt mai mici de 1.400 de lei, investiţiile străine sunt aproape inexistente, iar rata şomajului este maximă (peste 10% în Vaslui, peste 6% în Suceava şi Brăila şi mai mult de 5% în celelalte).