Hackerii nu au etică și profită de CoronaVIRUS! Numărul de atacuri a crescut de cinci ori într-o lună
„Hackerii acționează oportunist și lipsit de orice etică și profită de aceste vremuri de incertitudine ca să infecteze cele mai vulnerabile ținte cu amenințări informatice, tentative de înșelăciune și fraudă online. Suntem recunoscători pentru munca personalului medical și vrem să îi sprijinim oferind protecție pentru informațiile sensibile ale organizațiilor într-un mod în care să le asigure desfășurarea neîntreruptă a activității, respectiv să trateze pacienți și să încetinească răspândirea virusului” – Florin Talpeș, CEO al Bitdefender.
Numărul de atacuri informatice care exploatează subiectul pandemiei coronavirus a urcat de cinci ori în martie față de februarie, de la 1.448 la peste 8.000, iar România ocupă locul al nouălea în lume în topul raportărilor.
Unitățile medicale vizate cel mai frecvent sunt spitalele, clinicile, farmaciile și distribuitorii de echipamente medicale, în principal cu informații despre proceduri medicale sau terapii pentru tratarea infecției cu COVID-19, dar și cu produse medicale care încă sunt disponibile în stoc.
De regulă, mesajele sunt trimise în numele unor instituții precum Organizația Mondială a Sănătății, NATO, UNICEF.
„Fenomenul COVID-19 este atât o epidemie biologică, cât și una informatică. Industria serviciilor medicale e pusă la încercare nu doar de virusul în sine, cât și de amenințări informatice precum ransomware. Cazul spitalului atacat recent în Cehia este un exemplu dur care ne arată că infractorii informatici nu au scrupule și țintesc chiar instituțiile care le-ar putea îngriji rudele, sau, curând, chiar pe ei înșiși. Mai rău, spitalul respectiv este și unul din cele mai mari laboratoare de testare împotriva COVID-19, iar atacul informatic împiedică eforturile de combatere a pandemiei”, spune Filip Truță, specialist în securitate informatică la Bitdefender.
Circa o treime dintre atacurile pe tema COVID-19 țintesc autorități publice și instituții sanitare.
De ce sunt spitalele mai vulnerabile
Industria sănătății este printre cele mai vulnerabile la atacuri informatice. În jur de două treimi dintre unități au fost afectate de o amenințare informatică la un moment dat, conform unor studii recente. Furnizorii de servicii medicale sunt o pradă ușoară pentru infractorii informatici, ei exploatând lacune atât în sistemele informatice, cât și erori umane. Multe din echipamentele electronice folosite în spitale nu pot fi protejate cu soluții tradiționale de securitate, iar doctorii, asistenții și infirmierii nu sunt instruiți adecvat să depisteze un potențial atac informatic. Deseori, departamentul IT este și el slab pregătit să oprească un atac în curs.
În cazul unui atac de tip ransomware, atacatorii criptează date precum istoricul medical al pacienților și blochează apoi intervenții chirurgicale sau tratamente, punând vieți în pericol. Așa cum s-a întâmplat și în România, conducerea unui spital poate fi forțată să plătească recompensă pentru deblocarea datelor, dacă de asta depinde evoluția unui pacient. În plus, datele bolnavilor se pot vinde cu până la 400 de dolari pe internetul ascuns, iar cumpărătorii folosesc informațiile din fișe în campanii de fraudă.
Bitdefender oferă gratis soluții de securitate tuturor spitalelor din lume
Ca urmare a valului de atacuri informatice care exploatează subiectul coronavirus, Bitdefender a decis să ofere soluții de securitate tuturor spitalelor din lume, astfel încât să nu fie expuse riscului de a-și întrerupe activitatea.
Soluțiile de securitate sunt menite să ajute angajații din sănătate în contextul în care numărul atacurilor informatice care exploatează subiectul coronavirus a crescut de aproape cinci ori pe durata pandemiei.
Instituțiile sanitare de toate dimensiunile, de la cabinete stomatologice și oftalmologice până la spitale regionale de mari dimensiuni, pot solicita acces gratuit la întreg portofoliul de produse vizitând www.bitdefender.com/freehealthcaresecurity. Pentru organizațiile cu peste 1.000 de angajați, Bitdefender pune la dispoziție și un serviciu de administrare a securității IT, astfel încât unitățile să poată beneficia de protecție 24/7 chiar dacă nu au personal de specialitate numeros.
Datele Bitdefender arată că numărul atacurilor informatice periculoase legate de COVID-19 a crescut cu 475% în martie față de luna precedentă și e așteptat să urce de până la cinci ori până la finalul lunii martie comparativ cu februarie. Cele mai multe raportări de atacuri informatice au fost înregistrate în Statele Unite ale Americii, Turcia, Franța, Regatul Unit, Germania, Italia, Spania, Canada, România și Thailanda, după ce campaniile de malware au țintit cu precădere țările cu cele mai multe cazuri depistate de infecții cu coronavirus.
Atacurile informatice la adresa spitalelor pot paraliza activitatea dacă, de exemplu, datele medicale ale pacienților internați sunt blocate. De-a lungul timpului, atacatorii au infectat în repetetate rânduri dispozitive cu ransomware și au solicitat apoi recompensă pentru redarea accesului la date, printre ținte fiind și spitale din România.
Accesul la soluțiile de securitate enterprise Bitdefender va fi oferit în primă fază până la finalul lunii iunie pentru o perioadă de 12 luni.
Bitdefender este o companie de securitate informatică cu activitate la nivel global, care furnizează soluții revoluționare de protecție împotriva amenințărilor complexe către 500 de milioane de utilizatori din peste 150 de țări.
Foto credit: Pixabay