Guvernul ar putea prelungi acordarea facilitatilor in caz de somaj tehnic
In primavara anului trecut, Guvernul a decis sa prelungeasca, pentru perioada februarie-31 decembrie 2010, facilitatile acordate angajatorilor conform OU 28/2009 privind la somajul tehnic.
Facilitatile constau in scutirea angajatorilor aflati in situatia de reducere sau intrerupere temporara, totala sau partiala, a activitatii, de la plata contributiilor de asigurari sociale, pentru maximum 90 zile, informeaza Mediafax.
De aceleasi scutiri beneficiaza si salariatii acestor angajatori care au contractul de munca suspendat.
De asemenea, pe aceeasi perioada de 90 de zile, salariatii primesc o indemnizatie neimpozabila, in valoare de 75% din salariul de baza, perioada care constituie stagiu de cotizare fara plata contributiei.
Efortul financiar din bugetul general consolidat a fost estimat pentru anul trecut la 439,2 milioane lei (din care un minus de 73,8 milioane lei la venituri obtinute din impozitul pe venit si un minus de 365,4 milioane lei la contributii de asigurari), pentru aproximativ 200.000 angajati trimisi in somaj tehnic.