Greii din IT ocupă primele 3 locuri în topul celor mai apreciate companii din lume
Gigantul IT a raportat încasări anuale de 108 miliarde dolari, iar vânzările de iPhone-uri şi iPad-uri au crescut cu 81%, respectiv 334%.
Google s-a plasat pe poziţia secundă, după ce compania a realizat anul trecut o serie de achiziţii spectaculoase (cumpărarea Motorola Mobility pentru 12,5 miliarde dolari, spre exemplu), iar diverse produse precum Gmail, YouTube sau Google Reader au primit o serie de îmbunătăţiri.
Podiumul este completat de Amazon, care a decis anul trecut să acţioneze în direcţia extinderii afaceri, în detrimentul acumulării de profit pe termen scurt. Astfel, deşi veniturile companiei au crescut până la 48 miliarde dolari, profitul s-a redus cu 55%, până la 631 milioane dolari. Totodată, lansarea tabletei Kindle Fire, care a consemnat vânzări de circa 6 milioane de unităţi în perioada vacanţei de iarnă, a reprezentat un alt succes imens al companiei.
Pe poziţia a patra în topul celor mai respectate companii la nivel mondial s-a clasat Coca-Cola, producătorul de răcoritoare fiind urmat de un alt gigant din IT, compania americana IBM.
În top 10 şi-au mai făcut loc FedEx, Berkshire Hathaway, Starbucks, Procter & Gamble şi Southwest Airlines.