Germanii au creat 200 de locuri de muncă în județul Alba
În noua hală de 11.000 mp, de la Cugir, Star Transmission a angajat 200 de oameni care au început deja producția în serie a patru modele diferite de roți planetare pentru cutia în nouă trepte de viteză 9G-Tronic. Această cutie e produsă, la rândul ei, tot în județul Alba, la Sebeș, unde Daimler a finalizat, la finalul lui 2016, o investiție de 300 de milioane de euro.
PERSONAL INSTRUIT ÎN FABRICILE DIN GERMANIA
În același comunicat de presă, oficialii Daimler menționează că investiția de la Cugir a vizat calificarea angajaților în fabricile din Germania, precum și implementarea unor tehnologii de ultimă generație.
„Un exemplu e aparatura care monitorizează zgomotul produs de roata planetară în cutia de viteză. Investiția actuală de la Cugir presupune o creștere în mai multe etape a capacității de producție a roților planetare. Ea urmează investiției de peste 13 milioane de euro din 2016, care a vizat construcția, în cadrul aceleiași baze, unei noi hale de producție”, mai spun reprezentanții concernului care produce mașinile Mercedes-Benz.
Fotografie via autolatest.ro
STRATEGIE PE TERMEN LUNG ÎN ROMÂNIA
Grupul Daimler derulează în România, prin cele două filiale – Star Transmission, de la Cugir, și Star Assembly, de la Sebeș – o strategie pe termen lung pentru dezvoltarea celor două comunități. Nemții oferă deja joburi pentru 2.600 de români, care, printre altele, beneficiază de traininguri de specialitate la sediile Daimler din Germania.
În plus, Daimler se implică în susținerea învățământului profesional de tip german în România. La Cugir și la Sebeș funcționează o Școală de Maiștri, precum și programe de internship pe durata verii, pentru tineri și studenți atât din România, cât și din Germania. Absolvenții acestor cursuri au prioritate la angajarea în cele două unități de producție din județul Alba sau în companiile partenere.
În același timp, concernul german derulează programe de dezvoltare a comunității locale, cu accent pe educație, cultură și sănătate. Spre exemplu, Daimler a sprijinit financiar modernizarea unei grădinițe din orașul Cugir.