Gerhard Reiweger: “Sunt mii de austrieci, poate zeci de mii de germani cărora le place să descopere particularități în România“
Ambasadorul austriac a menționat că este important ca o țară să aibă un brand pentru dezvoltarea turismului și a economiei, în general, dar pentru o țară mare, precum România, “nu poate fi un singur brand, o singură marcă”.
'Sunt mii de austrieci, poate zeci de mii de germani cărora le place să descopere particularități și e vorba doar despre publicitate, să le faceți cunoscute (…) România ar trebui să se prezinte în Europa, să-și facă imagine atât în zona turistică, economică și tehnică, cât și în domeniul cultural', a declarat Gerhard Reiweger, cu prilejul vizitei efectuate, luni, în stațiunea Covasna.
Ape minerale și mofete
Diplomatul a menționat că în Austria există o serie de orașe mici care au devenit puncte de interes pentru turiști pentru că au reușit să își pună în valoare particularitățile, iar, în context, a arătat că este dispus să intermedieze legături între România și Austria atât în domeniul turismului, cât și în alte domenii. Autoritățile locale i-au vorbit ambasadorului, printre altele, despre apele minerale și mofetele folosite în tratamentul balnear de la Covasna, despre numeroasele conace existente în județ, unele dintre acestea restaurate și introduse în circuitul turistic, precum și despre mocănița și planul înclinat de la Comandău, folosit pe vremuri la transportul buștenilor din pădure, pe care doresc să îl refacă și să îl transforme într-o atracție a zonei.
“Susțin ideea că acest obiectiv (planul înclinat-n.r) ar putea fi un element semnificativ a unei strategii de atragere a turiștilor în zonă. În Austria există o serie de mici orașe care au ceva, o pană la pălărie, să se laude (…) Mă bucur când, din partea ambasadei, putem avea legături cu orașe importante din România și mă bucur că am putut discuta concret despre dezvoltarea turismului și învățământului cu autoritățile locale (…) Covasna este o stațiune balneoclimaterică deosebită, am înțeles că tratamentele medicale sunt de prima clasă și că infrastructura existentă în sensul acesta medical e de mare calitate. Am acceptat să sprijin și să intermediez dacă vor exista solicitări concrete în domeniul turismului, sănătății, (…) precum și în domeniul învățământului profesional dual', a mai declarat pentru Agerpres ambasadorul Austriei.
Acesta a adăugat că se află de trei ani în România, iar județul Covasna îl vizitează pentru a doua oară, prima vizită fiind făcută cu ceva timp în urmă, în calitate privată, împreună cu fratele său.
Ambasadorul Austriei a fost însoțit în vizita la Covasna de reprezentanți ai Clubului Economic German și Export Club, care au avut inițiativa organizării acesteia, iar la întâlnire au mai participat reprezentanți ai comunității locale, turismului balnear și mediului de afaceri.