Fuziune pe piața de MBA din România
Decizia de fuziune vine ca urmare a viziunii comune a celor două entități: aceea ce a crea o școală de business relevantă, unde antreprenorii și executivii români vor și pot să devină ei înșiși agenți ai schimbării pentru mediul în care trăiesc și în care lucrează și, pe termen lung, pentru întreaga lume.
„Ne dorim să facem un program care să nu iasă în față prin cât de internațional este prin abordare și prin oamenii care predau, ci, din contră, prin cât de relevant este pentru România și pentru realitățile prin care trecem și mai ales pentru unde vrem să ajungem”, a declarat Dora Surugiu, Managing Director.
Profesorii noii școli sunt, pe de o parte, manageri și antreprenori ce conduc business-uri în Europa Centrală și de Est, iar, pe de altă parte, profesori de la școli de afaceri renumite precum Harvard și INSEAD. Ei vor îmbina teoria și informația necesare înțelegerii în ansamblu a unui business cu studii de caz dezvoltate special pentru această școală și specifice unei economii emergente.
„Cred că o școală nu ar trebui să ofere rețete, ci modelele de gândire și instrumentele necesare pentru ca cei care vin la noi să poată pleca de aici cu o perspectivă largă, holistică chiar asupra conducerii unei afaceri. Cartea de management a secolului nostru nu s-a scris încă, ea se va scrie de către managerii viitorului, poate și de studenții și absolvenții școlii noastre”, a declarat Adrian Stanciu, Associate Dean – Knowledge & Leadership.