Fundaţia Vodafone România dă startul celei de-a patra ediţii a programului Voluntar de profesie
Prin programul Voluntar de profesie, 18 persoane au şansa de a lucra timp de 6 luni pentru beneficiarii unei organizaţii non profit care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României, într-unul din domeniile: sănătate, educaţie, prevenirea abandonului familial şi şcolar, programe pentru tineri cu dizabilităţi şi programe pentru vârstnici.
Fundaţia Vodafone România asigură salariile curente ale voluntarilor şi cheltuielile administrative, pe toate durata programului. Fiecare voluntar va primi un salariu egal cu ultimul său salariu obţinut până la începerea programului Voluntar de profesie, în limita a 1000 Euro net.
Persoanele care doresc să se înscrie în program trebuie să identifice organizaţia non profit, să obţină acordul acesteia pentru a lucra împreună timp de 6 luni şi să completeze formularul de înscriere disponibil pe www.fundatia-vodafone.ro secţiunea Voluntar de profesie, în perioada 20 iunie-14 iulie. Cei 18 câştigători vor fi selectaţi de către un juriu format din membrii Board-ului şi echipei Fundaţiei Vodafone România.