Fundația Calea Victoriei: 10 ani de proiecte culturale independente
Astfel, publicul va participa la o întâlnire cu cinci personalităţi culturale, prieteni şi lectori ai fundaţiei, care vor împărtăşi, cu umorul şi căldura care îi caracterizează, felul în care au reuşit să îşi transforme pasiunea într-o carieră împlinită.
Invitaţii serii sunt oameni speciali, care s-au implicat în proiectele fundaţiei, dăruind publicului de toate vârstele din bucuria, inteligenţa, talentul şi entuziasmul lor pentru arte şi cultură: Georgeta Filitti – istoric, Dorina Lazăr – actriţă, Mihaela Anghelescu-Irimia – filolog, Vintilă Mihăilescu – antropolog, Tiberiu Soare -dirijor. Gazda serii, Sandra Ecobescu, preşedintele Fundaţiei Calea Victoriei, va lansa câteva întrebări – ca punct de pornire – la care invitaţii vor răspunde cu farmecul lor special, adaugând şi alte poveşti savuroase:
Poate fi o carieră în domeniul artelor şi al ştiinţelor umaniste o idee bună pentru un tânăr pasionat de frumos? Care sunt modelele care i-au inspirat pe invitaţii noştri, mentorii care le-au insuflat curaj, determinare şi frumoasa nebunie de a împărtăşi cu cei din jur subiectele preferate? Care sunt cele mai mari provocări pe care un artist, un cercetător, un muzician sau un profesor trebuie să le depăşească în societatea de astăzi? Ce aduc artele şi ştiinţele umaniste în lumea noastră? Cum ar arăta o lume fără pictură, muzică, teatru, istorie, literatură sau antropologie?
De ce credeţi că publicul bucureştean apreciază “academia” umanistă, non-conformistă numită Fundaţia Calea Victoriei, în contextul în care se vorbeşte prea des despre lipsa interesului pentru lectură sau cultură?
După conferinţă, publicul va putea conversa cu invitaţii, precum şi cu alţi lectori, prieteni sau membrii echipei fundaţiei prezenţi la eveniment.
La final se va sărbători acest moment festiv dedicat tuturor prietenilor Fundaţiei Calea Victoriei şi tuturor celor care inspiră prin arte și cultură.
(Acest material este un parteneriat media)