Flexibilitatea de care ai nevoie pentru a nu fi zdrobit de furtună
Până ieri, strada din faţa clădirii de birouri a companiei mele a fost inundată – râul Hudson s-a revărsat practic în centrul oraşului Yonkers, statul New York. Am de gând să mă duc mai târziu pe la birou, dar acolo încă nu ne funcţionează telefonul şi nu avem acces la serviciile de Internet.
În prima zi de după uraganul Sandy, m-am simţit dislocat şi nervos. Nu puteam să o contactez pe una dintre fiicele mele. La fel ca după 11 septembrie, mi-a fost greu să mă reorientez şi să mă concentrez când totul în jurul meu practic se închisese, iar lumea părea că s-a răsturnat peste noapte.
Dar, bineînţeles, viaţa merge mai departe. Şi, pe măsură ce mi-am dat seama că viaţa mea nu se va întoarce prea curând la ceea ce a fost, am simţit pur şi simplu că mă relaxez. Nu pot controla momentul în care transportul public, curentul electric şi serviciile telefonice vor fi repuse în funcţiune. Dar mă pot adapta. Pot găsi plăcere în aventura în care intru pentru a găsi noi moduri de a face faţă fiecărei situaţii şi a mă descurca. Ieri, soţia mea, fiica mea, ginerele meu şi cu mine ne-am petrecut după-amiaza cuibăriţi unii lângă alţii în camera noastră de hotel, iar fiecare dintre noi a alternat perioadele în care a lucrat cu perioadele în care am stat cu toţii şi am discutat într-un mod în care nu am avut niciodată şansa de a o face în mijlocul săptămânii de lucru.
Coasta de Est a SUA s-a schimbat în săptămâna aceasta. Şi cred că ne uităm la o nouă stare de normalitate care va pătrunde în foarte multe domenii ale vieţii noastre. E o stare caracterizată de incertitudine, volatilitate, instabilitate şi de accelerarea vastă a aproape oricărui lucru.
Şi nu e vorba doar de vreme – deşi se înmulţesc vizibil dovezile care arată că schimbarea climei va fi ceva obişnuit în viitorul nostru, iar dacă vom continua să ignorăm problema, o facem punându-ne într-un mare pericol pe noi şi planeta noastră. Chiar şi acum, fenomenele meteo extreme care dau totul peste cap şi costă vieţi par să fie mai obişnuite decât au fost vreodată. Dar e vorba despre faptul că schimbarea în sine este prezentă peste tot – fiindcă au loc schimbări economice, organizaţionale, politice, sociale şi tehnologice.
Ceea ce trebuie să schimbăm acum cel mai mult este modul în care reacţionăm la schimbare şi în care îi facem faţă. Iar aceasta este mai degrabă o provocare internă decât una externă. Este vorba despre modul în care ne stăpânim pe noi înşine – folosindu-ne cele mai înalte capacităţi cognitive pentru a ne îmblânzi impulsurile cele mai joase ale sistemului limbic din creierul nostru. Pentru mine, acest lucru impune ca mai întâi să observ când am tendinţa să fiu foarte reactiv – când simt o ameninţare sau un pericol – şi să adopt ceva ce eu numesc “regula de aur a declanşatorilor”: “indiferent ce te simţi impulsionat să faci, e mai bine să nu faci”. În loc să reacţionez imediat, încerc să respir profund ca să-mi liniştesc corpul şi să-mi temperez emoţiile, astfel încât să pot gândi mai calm.
Când ne e frică, viziunea ni se îngustează. Or, ceea ce ne trebuie ca să mergem mai departe este să accesăm o perspectivă mai largă şi cu un orizont de timp mai îndepărtat. În lumea corporatistă, cuvintele populare pe care le aud mai des ca oricând sunt: adaptabilitate, agilitate, flexibilitate şi elasticitate – capacitatea de a-ţi reveni la loc după un regres. Pentru mine, întrebarea cea mai bună este aceasta: care este cea mai bună poveste pe care mi-o pot spune mie însămi, date fiind lucrurile pe care nu le pot schimba?
Iată povestea mea:
Familia mea, colegii şi prietenii mei sunt toţi în siguranţă. Am găsit un nou mod de a-mi face treaba şi, într-adevăr, fără telefoane care să sune mereu în jurul meu, am reuşit să mă concentrez mai bine asupra celor mai dificile sarcini de care m-am ocupat. Dincolo de aceste lucruri, mă simt fortificat de faptul că mi-am descoperit un nou echilibru destul de rapid. Perspectiva ivirii altor întorsături neaşteptate ale sorţii nu mi se mai pare atât de descurajantă.
Gândeşte-te: care e cea mai bună poveste pe care o poţi spune despre situaţia în care te afli, indiferent de lucrurile care se întâmplă chiar acum în viaţa ta?
Tony Schwartz este preşedinte şi CEO al firmei de training şi consultanţă The Energy Project şi autorul cărţii “Be Excellent at Anything”.