Fitness pentru minte
„Acest lucru insa nu-ti da dreptul de a te forta sa faci respectiva miscare. Flexibilitatea trebuie obtinuta numai si numai intr-o maniera controlata si protejata”, imi spunea ieri profesorul meu de fitness. „Si nu uita, flexibilitatea este cel mai neglijat aspect in pregatirea fizica, desi ar trebui sa fie inclus in programul zilnic”.
Iata un lucru relativ banal, pe care fiecare dintre noi avem capacitatea de a-l observa si de a-l aplica. Si totusi, de multe ori nu-l sesizam. Prin anii ’90, profesorul Rand Spiro a formulat teoria flexibilitatii cognitive. Pe scurt, aceasta teorie sustine ca exista un anumit mod de invatare care se bazeaza pe abilitatea de a restructura cunostintele achizitionate, de a le organiza in variate si diferite moduri, astfel incat organismul sa faca fata situatiilor mereu schimbatoare si deseori nestructurate de mediu. Sustine, de fapt, posibilitatea unui transfer de cunostinte si achizitii, dincolo de utilizarea lor initiala. Transfer posibil datorita insasi naturii cunostintelor, datorita modului de achizitionare a acestora, prin furnizarea unor cunostinte mai degraba interconectate si nu compartimentate.
Revenind la discutia din sala de fitness, rezulta ca ar trebui, de fapt, sa-mi descopar limitele flexibilitatii, sa exersez acest lucru zilnic, sub indrumare constienta, sa acord mai multa importanta acestei mobilitati. „Bine, bine, mi-am spus, dar la ce imi foloseste flexibilitatea asta a incheieturii? In fond, daca nu pot sa-mi impreunez mainile la spate, acest lucru nu inseamna ca nu pot sa dau niste kilograme jos, nu?”.
„Flexibilitatea unei incheieturi creste eficienta fizica si performanta si scade riscul unor accidente musculare”, mi-a raspuns profesorul. Astfel, consum mai putina energie pentru a face o miscare si, indirect, imi cresc performanta fizica, randamentul. Prin mobilitate imi cresc elasticitatea unor tesuturi, fapt ce elimina accidentele si, implicit, creste, din nou, performanta. In activitate vor fi implicate astfel mai multe structuri, care poate erau inerte inainte.
„Flexibilitatea scade vascozitatea fluidelor si imbunatateste coordonarea neuromusculara”. Crescand nivelul activitatii in zona, cantitatea de fluide implicate se mareste, inclusiv fluxul circulator, fapt ce duce la o mai buna hranire a articulatiilor si, desigur, la intarzierea imbatranirii. Pe de alta parte, vor fi activate mai multe grupe de nervi, lucru ce va duce la activarea mai multor grupe de muschi care vor actiona, de-acum, coordonat. O mai buna coordonare inseamna o complexitate mai mare si deci o adaptare mai buna.
„Nu-ti mai neglija incheieturile”, mi-a spus, in final, profesorul. „Vom incepe chiar de-acum exercitiile”.