Fiscalitatea în România și contextul european
Metoda cea mai des folosită pentru creşterea încasărilor a fost majorarea impozitelor indirecte, respectiv a cotei TVA. Cele mai mari modificări au avut loc în Ungaria (de la 20% în 2009, la 27% în 2012), România (de la 19% la 24%) şi Grecia (de la 19% la 23%).
Pe lânga majorarea TVA, alte state au ales să reducă uşor impozitele directe pentru companii. Câteva exemple în acest sens ar fi Cehia (a redus impozitul pe profit de la 20% la 19%), Grecia (de la 25% la 20%) sau Marea Britanie.
State precum Lituania, Olanda, Germania au luat masuri în sensul restrângerii bazei de impozitare, în timp ce Austria, Ungaria, Portugalia, Cipru sau Marea Britanie consideră introducerea sau au implementat deja sisteme de impozitare suplimentară a instituţiilor financiare.
În privinţa impozitului pe venit, unele state au ales să majoreze cotele aplicabile persoanelor cu venituri mari, în timp ce state precum Danemarca, Ungaria şi Finlanda, unde existau deja cote foarte ridicate ale impozitelor, au luat masuri în sensul diminuării acestor cote. Danemarca a redus cota superioară de impozitare de la 63% la 56,1%.
Grecia, Franta, Irlanda, Letonia, Luxemburg, Cehia, Estonia, Portugalia sau Spania au optat pentru adoptarea de măsuri de extindere a bazei de impozitare.
Unde se află ţara noastră în acest context? România are una dintre cele mai ridicate cote standard de TVA, dupa Ungaria (27%), Danemarca şi Suedia (25%). Pe de altă parte, cota aplicabilă impozitului pe profit, de 16%, este una dintre cele mai reduse din UE, impozite mai mici aplicate firmelor fiind întâlnite în Cipru şi Bulgaria (10%), Irlanda (12.5%), Letonia şi Lituania (15%).
În ciuda acestui avantaj, care ar putea atrage investiţii străine, contribuţiile sociale sunt la un nivel foarte ridicat datorita neplafonarii contribuţiei la fondul de sănătate şi acţionează practic ca un impozit suplimentar peste cota unica de 16%.
Un alt dezavantaj al mediului fiscal românesc îl reprezintă multitudinea de declaraţii, precum şi lipsa accesului la informatii on-line (e.g. fisa pe platitor) sau relaţia cu funcţionarii publici.
Nu în ultimul rând, interpretarea inconsistentă şi uneori abuzivă a legislaţiei fiscale de către autorităşile de control, lipsa jurisprudenţei, funcţionarea precară a procesului de contestaţie şi a celui juridic în privinţa fiscalităţii, funcţionarea precară a sistemului de asistenţă contribuabil, reprezintă alte bile negre pentru sistemul fiscal din România, este de părere Angela Roşca, Managing Partner, TaxHouse – Taxând România.