Firmele care creează noi locuri de muncă pot cere bani de la stat
Această nouă sesiune de ajutoare de stat a fost programată în urma apariției Hotărârii Guvernului nr. 234/2016 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr.332/2014, care a introdus mai multe schimbări. Modificarea schemei de ajutor de stat vine în urma consultării cu mediul de afaceri și partenerii instituționali, se mai arată în comunicatul amintit, astfel că noile reglementări vin în completarea hotărârii privind finanțarea granturilor care promovează dezvoltarea regional, potrivit avocatnet.
Bugetul alocat noii sesiuni se ridică la 250 de milioane de lei, iar finanțarea este destinată dezvoltării regionale prin sprijinirea investițiilor și crearea unor noi locuri de muncă. Altfel spus, granturile de la stat sunt acordate pentru costurile salariale. Perioada de înregistrare a cererilor va fi între 30 mai şi 10 iunie.
Dosarul de finanțare va cuprinde cererile de acord pentru finanțare, împreună cu documentele justificative necesare în prima etapă de evaluare. Acesta va fi depus personal la Registratura generală MFP din Str. Apolodor, nr. 17, sector 5, București, menţionându-se pe plic: „Unitatea de implementare a schemei de ajutor de stat instituită prin H.G. nr.332/2014”. De asemenea, documentația va mai putea fi transmisă prin poștă sau curier rapid, cu confirmare de primire.
Conform art. 15 din Hotărârea Guvernului nr. 332/2014, pot beneficia de ajutorul de stat în baza schemei întreprinderile care, la data înregistrării cererii, îndeplinesc următoarele criterii de eligibilitate:
- sunt înregistrate potrivit Legii societăţilor nr. 31/1990 sau Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei;
- realizează o investiţie iniţială în România, în orice sector, cu excepţia celor prevăzute de normele în vigoare şi în Lista sectoarelor de activitate pentru care nu se acordă ajutoare de stat;
- nu înregistrează debite restante la bugetele componente ale bugetului general consolidat;
- nu intră în categoria „întreprinderilor în dificultate”;
- nu se află în procedură de executare silită, insolvenţă, faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, închidere operaţională, lichidare sau suspendare temporară a activităţii;
- nu fac obiectul unor decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau în cazul în care asemenea decizii au fost emise acestea au fost executate;
- nu au beneficiat de alte ajutoare de stat regionale pentru costuri eligibile de natura activelor corporale şi necorporale în cadrul aceluiaşi proiect unic de investiţii;
- nu au închis o activitate identică sau similară în spaţiul economic european în ultimii doi ani anteriori înregistrării cererii de acord pentru finanţare şi, la momentul înregistrării cererii, nu au planuri concrete de a închide o astfel de activitate într-o perioadă de doi ani după finalizarea, în regiunea în cauză, a investiţiei iniţiale.