Festival internaţional de percuţie la Sala Radio
Timp de şase zile, în fiecare seară de la ora 19.00, la Sala Radio din Capitală vor evolua artişti din ţări ca Japonia, Taiwan, Belgia, Franţa, dar şi din România, precum şi trei dintre ansamblurile instituţiei – Orchestra Naţională Radio, Orchestra de Cameră Radio, Corul Academic Radio, dar și Percussion Studio Group. Repertoriul acestora va cuprinde lucrări ale celor mai apreciaţi compozitori pentru instrumente de percuţie, într-un festival de care orice prestigioasă sală de concerte din Europa ar fi mândră.
„Concertul de vibrafon și orchestră de Jordan Gudefin, pe care îl voi interpreta alături de Orchestra Națională Radio este unic prin formula abordată (orchestră de suflători și 7 percuționiști) și foarte atrăgător prin armonia și melodicitatea puse în pagină într-o manieră originală”, declară Alexandru Anastasiu, iniţiator și coordonator artistic al evenimentului, şi unul dintre cei mai activi percuţionişti români (specializat în marimbă şi vibrafon).
Unul dintre invitaţii speciali ai festivalului este muzicianul taiwanez Chin Cheng Lin care cântă la marimbă (instrument înrudit cu xilofonul). Artistul a interpretat în peste 20 de ţări ale lumii şi a fost distins cu „European Soloist Champion Award” în 2007. El a compus peste 50 de lucrări special dedicate instrumentului său şi a fost primul student la marimbă al prestigiosului Conservator Regal din Antwerp (Belgia).
Un alt nume important de pe afiş este artistul japonez Shiniti Ueno, un pionier al muzicii de percuţie, cu numeroase premii internaţionale, o bogată experienţă alături de Orchestre Philharmonique de Strasbourg, Orchestre National du Capitole de Toulouse, al cărui palmares reuneşte numeroase concerte şi înregistrări, lucrări pentru percuţie interpretate în premieră absolută.
Filarmonica din Luxemburg, Orchestra de Cameră din Lausanne, Compania de balet a Operei Naţionale din Strasbourg (Opéra national du Rhin) sunt doar câteva dintre marile instituţii pe afişul cărora s-au aflat compoziţii proprii ale muzicianului francez Emmanuel Sejourné, un invitat specializat în vibrafon şi marimbă şi apreciat atât ca solist, cât şi în ipostaza sa de compozitor. Pentru unul dintre albumele înregistrate a primit distincţia European Audio-Visual Grand Prix (acordată de Académie du Disque Français).
Ludwig Albert este o altă prezenţă specială, el fiind cel mai important percuţionist belgian. A creat primul program de masterat în marimbă în Europa, în cadrul Conservatorului Regal de la Antwerp. În anul 2015 va aniversa 25 de ani de carieră printr-un concert internaţional şi prin lansarea a cinci albume.
Printre invitaţii se numără şi: ansamblul GAME (ROMÂNIA), condus de Alexandru Matei, ansamblul bingbang – al Academiei de Muzică din Zagreb, Croaţia, condus de Igor Lešnik, dirijorul francez Amaury du Closel, la pupitrul Orchestrei de Cameră Radio, flautista româncă Ioana Turcu, dirijorul german Gerd Schaller, la pupitrul Orchestrei Naţionale Radio.
Festivalul Internaţional de Percuţie la Sala Radio se va încheia printr-o Gală derulată cu participarea tuturor soliştilor şi ansamblurilor de percuţie invitate la eveniment şi cu participarea Corului Academic Radio, pregătit de dirijorul Dan Mihai Goia.
Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.