Facebook ar putea concura în curând cu LinkedIn
Facebook ar putea în curând concura cu LinkedIn, printr-un nou tip de opţiuni care să scoată în evidenţă joburi disponibile. Alături de opţiuni clasice precum text, poze sau link-uri, paginile de Facebook ar putea avea în curând opţiunea Job.
Această nouă opţiune va avea câmpuri speciale în care vor putea fi introduse detalii legate de postul disponibil. Administratorii paginilor de Facebook vor putea specifica cerinţele, salariul iar postările vor avea un format special pentru a ieşi în evidenţă faţă de postările obişnuite. Acesta va fi şi un mijloc de a atrage mai mulţi fani către paginile de Facebook ale companiilor.
Facebook are la ora actuală 1,79 miliarde de utilizatori, în timp ce LinkedIn, recent achiziţionat de Microsoft, are 467 milioane de utilizatori, detaliu care ar putea fi suficient pentru a convinge companiile să folosească viitoarea facilitate Facebook.