Evoluţia tehnologiei nu vine fără riscuri. Sunteţi siguri că le acceptaţi?
Pericolele pe care hackerii le reprezintă sunt crescute exponenţial şi de nepăsarea noastră sau a companiilor pe care le conducem. De noi, ca persoane, pentru că suntem prea delăsători când vine vorba de siguranţa finanţelor sau a datelor personale, iar de companii pentru că nu acordă destulă importanţă securităţii datelor sensibile şi nu investesc în departamentele IT.
Pentru o perioadă destul de îndelungată, modul în care cei care comiteau infracțiuni cibernetice se înscria în anumite tipare previzibile, însă, în ultima perioadă, felul în care aceștia acționează și gradul de complexitate a amenițărilor au evoluat rapid, dovada clară fiind numărul de astfel de atacuri. Unul dintre factorii principali care a dus la această creștere și la sofisticarea amenințărilor cibernetice îl constituie cererea din ce în ce mai mare de pe piața neagră de big data.
Citeşte şi: Informaţiile „din interior” ne fac să luăm decizii mai proaste
Fie că vorbim despre date ce țin de conturi bancare, date personale sau medicale ale unui individ, piața neagră pe care acestea sunt revândute înregistrează o creștere mai mare decât până acum, iar companiile devin vulnerabile în fața unei forțe inteligente, dispusă să încerce toate posibilitățile de a intra în posesia acestor informații valoroase. Iar când miza este atât de mare, modurile de acțiune devin din ce în ce mai inovatore, companiile trebuie să reacționeze și să fie cu un pas înainte.
Atacurile se pot vedea în timp real
Modul de acțiune a atacurilor s-a modificat și deja industria de securitate a informației a dezvoltat tehnologii care să vină în întâmpinarea acestora. FortiGuard Lab, departamentul de cercetare al FORTINET, a dezvoltat o hartă în timp real a atacurilor de acest tip: http://threatmap.fortiguard.com/. Însă această hartă vizualizează doar atacurile înregistrate de către dispozitivele FORTINET, în țările în care legislația permite dezvăluirea acestor informații, dar numărul este mult mare.
”Hackerii și modalitățile în care aceștia acționează devin din ce în ce mai sofisticate și putem observa acest lucru din numărul în creștere al atacurilor, al țintelor neobişnuite și al modului în care sunt construite. Atacurile se transformă din APT (Advanced Persistent Threats) în ATA (Advanced Targeted Attacks) – acești oameni știu ce vor, știu unde găsesc și, mai ales, știu cum să acționeze pentru a obține aceste informații. Iar acest lucru este ilustrat și de cifre – 65% dintre atacuri sunt de cyber crime, 24% acțiuni de hacking și doar 16% spionaj cibernetic” – afirmă Patrick Grillo, Senior Director FORTINET.
Factorul uman, un risc în sine
Una dintre cele mai frecvente greșeli pe care le fac atât persoanele fizice, cât și companiile, este de a ignora posibilitatea acestor atacuri considerând că nu-i vizează sau nu-i pot afecta.
FORTINET atrage atenția asupra unor aspecte care pot preveni astfel de atacuri. Durata de viață a unui ATA poate fi în medie 3-9 luni până 2 ani, existând cazuri în care un astfel de atac a durat chiar 10 ani.
Dar, deși poate părea că problema sunt tehnologiile care nu fac față noilor tipuri de atacuri, de cele mai multe ori factorul uman este cel responsabil. Lipsa unei educații de acest tip sau neconştientizarea riscurilor sunt premizele atacurilor atât către companii, cât și către persoane fizice.
Atunci când regulile jocului se schimbă și scopul devine din ce în ce mai important, numărul celor care pot fi ținta unor astfel de atacuri cibernetice este în creștere. De aceea, constientizarea și eforturile de prevenire devin esențiale pentru evitarea unor astfel de situații.